Prea des, hrănesc himere
descărnate,
În castel de nisip cu ferestre
uitate.
Uneori, concep scene
deşănţate,
În taverna hazlie a minţii
Întortochiate,
Dar adăp şi vise de puritate,
Şi sufletu-mi umplu de zări
neconturate.
Din aceste imagini disparate,
Făuresc cruda perpetuitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu