S-a potolit tensiunea

Acum s-a mai potolit din tensiunea în care eram, de câteva zile. "Când eşti lovit, poţi oare / Duşmanului să-i ceri iertare?'" Asta am făcut şi am putut ! Nu credeam vreodată că am să reuşesc acest lucru !
Când eram mică, apoi, adolescentă, nu mi-aş fi cerut iertare de la cineva pentru lumea întreagă ! Zile întregi, stăteam posacă, întristată, interiorizată, bolnavă de supărare. Chiar dacă în sufletul meu iertam, nu puteam să arăt asta. Aveam o sensibilitate maladivă, un orgoliu excesiv.
Iertarea face mai bine celui ce-o daruieste, decat celui ce-o primeste.
Iertati daca vreti sa fiti sanatosi si fericiti!

Carmen Prodan-Doamne, Tu m-ai izbavit

Momente dificile

In `90 am facut un nodul pe sânul stâng, pe care l-am descoperit întâmplător. Am mers la medic şi m-a trimis la Oncologie, cum se face în atari cazuri. Doctoriţa de la Oncologie nu m-a menajat, ci m-a trimis la clinică, la Cluj-Napoca, motivand ca orice tumoare trebuie tratata cu seriozitate, fie benigna, fie maligna.
Nimeni n-a ştiut cât am plâns, înainte de-a merge la clinică! La Cluj,din fericire, nu mi s-a confirmat diagnosticul cel crud, ci era doar un chist, depistat la biopsie. Vă imaginaţi fericirea mea!?
Cerul mi s-a părut de un albastru mai intens, divin de albastru! Păsărelele ciripeau cu triluri îngereşti. Toată natura era în sărbătoare, alături de mine! Parcă toţi oameni erau complici la fericirea mea!

Plangeam...

Dupa `90, incepuseră evanghelizările in multe orase din tara. Era ceva nou, dupa ce atatia ani au stat romanii departe de biserici.
Eu mă simţeam bine, sufleteşte. Imi placea tot ceea ce auzeam acolo, ma identificam cu ceilalti ascultatori ai mesajului divin, dar nu mă puteam abţine să nu plâng, încât chiar mă simţeam jenată faţă de cei din jurul meu, fiindcă din ochii mei curgeau, ca din nişte fântâni arteziene, pârâuri de lacrimi, vorba unei poezii pe care am scris-o: "Cartea Cunoştinţei deschid, /
Citesc, citesc, înţeleg, plâng".

Sarpele neincrederii

De multe ori, in momente de deruta, am pus cap la cap lucrurile, doar, doar voi ajunge undeva. Şarpele neîncrederii a început să se furişeze în sufletul meu, uşor, uşor. Ceea ce este mai cumplit pe lumea asta, e îndoiala! Teama de-a nu strica ceva, de-a nu te pripii, de-a nu nărui ce-ai clădit cu atâta trudă, ani de zile, o familie frumoasă, care este darul cel mai de preţ, dăruit nouă, muritorilor de către Fiinţa Supremă, care guvernează viaţa noastră şi mersul acestei lumi.
Îţi pui mereu întrebarea: dacă nu este ceea ce crezi tu ? Dacă ţi se pare? Dacă nu ar fi bine să mai aştepţi puţin? Dacă, dacă, dacă...
Ce bine ar fi fost, de nu era acest cuvânt dubitativ în dicţionarul mondial! Cred că strămoşii umanităţii nu au cunoscut acest cuvânt, nici acest sentiment de incertitudine, pentru ei fiind doar realitatea palpabilă- "a fi sau a nu fi", cum spune Hamlet, eroul dramaturgului englez, Shakespeare.

Meditatie

E ciudat cum oamenii Îl dispreţuiesc pe Dumnezeu şi apoi se întreabă de ce totul merge tot mai prost. E ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia. E ciudat cum de toţi oamenii vor să meargă în ceruri, deşi nu cred, gândesc, spun sau fac nimic din ceea ce scrie în Biblie. E ciudat cum de unii pot spune „Cred în Dumnezeu” şi de fapt să-l urmeze pe Satan, care, de fapt, crede şi el în Dumnezeu. E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecaţi. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail şi ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi să trimiţi mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc ca nu merita sa-si piarda vrema.

Acest mesaj l-am primit pe mess. de la seby, un baiat de 19 ani, si vreau sa-l citeasca si altii, si sunt cu totul de acord cu ce se spune.