HTTP/:;Irinamateias.ro

18.05.2012

Muşcatura de căpusă

 Am doua cazuri in familie de "muscati", de aceea postez informatia.

 Cum stim ca am fost muscati

"Medicii atrag atenţia că muşcătura de căpuşă nu doare şi, în multe cazuri, nu se simte. Nici măcar purtarea pantalonilor lungi nu ne poate garanta protecţie 100% împotriva acestor „atacuri". De aceea, atunci când ajungi acasă, după ce ai fost la pădure sau în locuri cu iarbă înaltă şi cu „pături" de frunze uscate, trebuie să-ţi analizezi cu atenţie întregul corp pentru a observa eventualele semne ale muşcăturii de căpuşă.
În locul înţepăturii apare o pată roşie care se extinde circular, pe o arie de până la 30 de milimetri (în 70-80% din cazuri). Atenţie însă, roşeaţa pronunţată poate apărea însă cu o întârziere între trei şi 30 de zile de la muşcătură!
În plus, principala afecţiune transmisă de căpuşă, boala Lyme, se manifestă şi prin febră, stări de oboseală, frisoane şi dureri de cap. Cu cât se intervine mai devreme, cu atât şansele de vindecare sunt mai mari. Dacă tratamentul (antibiotice, în general) nu este administrat la timp şi în mod corect, boala afectează treptat articulaţiile, ochii, inima şi sistemul nervos.
„Atitudinea corectă după o muşcătură de căpuşă este solicitarea unui consult medical, de preferat într-o clinică de boli infecţioase sau la o cameră de gardă, pentru extragerea căpuşei, dacă aceasta este încă ataşată, sau pentru profilaxie ori tratament corect antibiotic", recomandă medicul Simin Florescu.



Un sibian a decedat, muscat fiind de căpusă.

"În urmă cu aproximativ patru ani a fost mușcat de o căpușă. De atunci, acesta a cerut sfatul mai multor doctori din țară și din străintate. Inițial, aceștia l-au suspectat de cancer și n-au depistat boala la timp.
Pe măsură ce boala a pus stăpânire pe corpul sibianului, au apărut și complicațiile. A paralizat și apoi și-a pierdut vederea. Deși s-a tratat o perioadă în Germania, corpul lui n-a mai rezistat, iar luni acesta a încetat din viață."

Sursa: Adevarul

Un loc de vis


 De observat ce efect minunat da vita salbatica, intinsa pe terasa.
Frumusete, umbra, racoare.

15.05.2012

De prin ziare...

...a luat bani inclusiv de la primări PSD.

Corect:primării

Da-i omului ăla...

Corect:ăluia

"Inima nu respecta reguli"-ep. 81

"Inima nu respecta reguli"-ep. 80


"Inima nu respecta reguli"-ep. 79



Efectul PLACEBO si efectul NOCEBO

De pe mail, de la Steve
 
Efectul PLACEBO si efectul NOCEBO
Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei ! Si intrucât mintea subconştientã este cea care controleazã corpul nostru şi intreaga viaţã, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de intâmplãri – unele plãcute, altele extrem de neplãcute.
Multã lume a auzit de efectul placebo. In cadrul unui experiment medical, ţi se dã un medicament despre care ţi se spune cã este foarte eficient – de pildã cu pansament gastric. Din 100 de voluntari pe care se testeazã medicamentul, aproximativ 50 constatã intr-adevãr cã au scãpat de durerea de stomac. Dar – surprizã! Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţã de zahãr acoperitã de un inveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahãr. Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari ?
 
Forţa sugestiei. Li s-a spus cã se vor face bine, au fost convinşi cã se vor face bine şi s-au fãcut bine. In fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine. Tot ceea ce mintea noastrã crede, poate realiza.
 
Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo. In cadrul unui experiment similar, ţi se dã o pastilã despre care eşti avertizat cã iţi va face rãu – de pildã crampe stomacale. De data aceasta, numãrul celor ce se plâng de dureri la stomac este insã de 90% ! Evident era aceeaşi pastilã inofensivã de zahãr.
IMPORTANT : Se constatã cã forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive (90% fata de 50%). Aceasta concluzie a fost verificata în mai multe experiente si rezultatele ramân cam la acelasi %.
Lucrul acesta trebuie sã ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, orã de orã, unei adevãrate avalanşe de mesaje negative, in primul rând prin presã. Inundaţii, cutremure, avioane prãbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe rãutãcioase ale colegilor, accidente de maşinã etc etc.
Aceste mesaje cu puternicã valoare emoţionalã lucreazã fãrã sã ne dãm seama asupra subconştientului nostru. Iar rezultatul este cã ne merge prost fãrã sã ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem increderea intr-o viaţã mai bunã, ne aşteptãm sã ni se intâmple ce e mai rãu. Si, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se intãmplã. Dãm vina pe ursitã,pe destin, pe guvern, pe socri, pe colegi, fãrã sã observãm cã, de fapt, rãul l-am provocat inconstient, noi însine. Cã l-am lãsat sã pãtrundã in mintea noastrã ori de câte ori a vrut, fãrã sã realizãm cã trãim in casã cu un duşman.
Gata! Puneţi piciorul in prag!
Incepând de astãzi inchideţi uşile pentru aceşti musafri periculoşi.Evitaţi sã mai urmãriţi jurnalele cu ştiri negative. Schimbaţi postul pe altceva. In fond aveţi 25-30-40 de canale prin firma de cablu.Urmãriţi emisiunile educative şi cele care sã vã refacã starea optimistã. Muzicã, divertisment, etc.
Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietã, criticã şi condamnã. Dacã aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rãu, şeful dumneavoastrã, gândiţi-vã foarte serios sã vã cãutaţi un alt loc de muncã. Altfel, rãmânând alãturi de ei, riscaţi sã vã condamnaţi la o viaţã de eşec şi frustrare si poate, sa va îmbolnaviti cu adevarat.
Asociaţi-vã cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacã vreţi sã aveţi o viaţã de succes, trebuie sã staţi cãt mai mult in preajma unor oameni de succes. Invãţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.
Folosiţi permanent forţa sugestiei pozitive citind cãrţi motivaţionale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete şi CD-uri motivaţionale, participând la cursuri şi seminarii despre succes, urmãrind emisiuni radio şi Tv cu oameni de succes.
Pe scurt , folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative. P