01.11.2008

Cand veti citi aceasta carte...de Sally Nicholls

Best-seller en Grande-Bretagne, son premier roman vient de paraître en français sous le titre Quand vous lirez ce livre…
C’est l’histoire de Sam, un petit garçon atteint d’une leucémie qui s’interroge sur sa mort prochaine. Jusque ici, rien d’exceptionnel. Sauf que ce livre s’adresse au jeune public.
Paru le 31.10.2008, par Marion Galy-Ramounot

« Je m’appelle Sam.
 J’ai 11 ans.
 Je collectionne les histoires et les objets incroyables.
 J’ai une leucémie.
 Quand vous lirez ce livre, je ne serai peut-être plus là. » Pas simple pour un enfant d’entamer un bouquin là-dessus, d’aborder la mort d’un coup, comme ça. Sally Nicholls, 24 ans, n’est pas de cet avis. Elle veut rester dans la réalité, même si elle écrit pour les plus jeunes. Françoise Dolto disait : « Cacher à un enfant sa vérité, c’est vraiment l’entamer dans son humanisation. » Sur ce point, elle aurait sans doute trouvé disciple en la jeune auteure anglaise.

Madame.lefigaro.fr – Pourquoi avoir choisi de traiter un sujet si sensible ?
Sally Nicholls. - Toutes les questions que se pose Sam à propos de la mort sont celles que je me posais quand j’étais plus jeune. J’aurais bien voulu avoir des réponses, mais Dieu sait pourquoi, les adultes n’abordent guère ce sujet avec les enfants. Il y a bien de la littérature jeunesse sur le deuil, mais pas vraiment sur la mort et encore moins sur le fait de mourir. J’ai voulu colmater cette brèche.

Comment avez-vous réussi à rendre cette histoire si réaliste ?
D’abord, j’ai beaucoup lu et recherché sur le sujet. Et puis moi aussi, je suis malade, un peu comme Sam. Quand j’avais 13 ans, on a découvert que j’avais un diabète. Ma mère et ma famille étaient totalement catastrophées. Moi, j’ai fait preuve de beaucoup de sang-froid, je ne voulais surtout pas me réfugier dans la peur ou dans le rêve. D’ailleurs, quand j’avais l’âge de Sam, la littérature jeunesse me décevait par son manque de réalisme. Quand j’ai écrit ce roman, j’ai voulu que les enfants se reconnaissent, qu’ils se disent « Oui, je me vois en train de faire ça moi aussi ».

Este istoria lui Sam,un baietel ce sufera de leucemie si care isi pune intrebari in legatura cu moartea sa viitoare.
............
"Ma numesc Sam. Am 11 ani.
Colectionez intamplari si obiecte de necrezut.
Am leucemie.
Cand veti citi aceasta carte poate ca eu nu voi mai fi".

Autoarea marturiseste ca toate intrebarile pe care si le pune Sam, si le punea si ea cand era foarte tanara si suferea de diabet. Mi-ar fi placut sa am raspunsuri, si nu se stie de ce adultii nu discuta cu copii o astfel de problema cum e moartea sau faptul de-a muri.

Sursa: Le Figaro

Mi-amintesc ca baiatul meu cand era mai mic decat Sam s-a intamplat sa-i creasca f. mult leucocitele, si el stia ca in acest caz s-ar putea sa fie leucemie. Plangeam pe strada, ma abtineam cand era el de fata, si, intr-un final, tot iscodind el despre ce ar putea sa fie, i-am zis ca asta e, daca e leucemie nu avem ce face! Copilul meu a acceptat ideea si s-a linistit intr-un fel, nemaipunand intrebari.
Din fericire, a fost o alarma falsa, din cauza unei infectii puternice!
Concluzia-copiilor nu le place sa le ascunzi adevarul si nici nu trebuie.

Intepaturile de albine

Am permisiunea de a lua orice-mi place de pe blogul Rodicai Botan, pe care il gasiti intre blogurile mele favorite, si, cum sunt o impamantenita a mierii de albine, nu m-am putut abtine sa nu impartasesc cu voi informatiile valoroase din acest articol.
Sunt sigura ca pe unele le cunoasteti, iar altele le veti afla acum.
Sa folosim acest remediu natural, daruit cu atata darnicie de Dumnezeu, si vom fi sanatosi si frumosi.


Intepaturile De Albine !!!de Pe Ginduri de Rodica Botan


Intre multele beneficii pe care le avem de la albine, si am sa mentionez, mierea, ceara de albine, polenul, propolisul si laptisorul de matca…mai sint si intepaturile albinelor. Acum, cu exceptia laptisorului de matca care are un gust …gretos, zic eu…celelalte sint acceptabile…sau in cazul mierii…mierea este delicioasa! Dar intepaturile de albine…oare ce bine pot ele sa aduca?

Nu cred ca s-au facut mari cercetari stiintifice , sau cel putin eu nu stiu de ele, dar am gasit in romaneste un articol vechi din septembrie 1999…si cred ca revista se intituleaza “Formula AS” DIN JUDETUL Alba. Nu stiu de unde am aceasta copie…dar am tinut-o de ani de zile pentruca m-a interesat.

De fapt, asa s-a si apucat tatal meu de apicultura. Fusese rind pe rind proprietarul a 14 motociclete…de-alungul anilor. Locuind in Petrosani si circulind pe zapada si frig zi de zi…s-a capatuit cu un reumatism ingrozitor. Intre manusa si jacheta, incheieturile miinilor erau totdeauna expuse gerului…cit despre fata, cap…sa nu mai vorbim. Ani de-a rindul umbla si vara cu caciula de blana ca un cioban, si avea niste dureri teribile de cap. Nu stiu de unde a auzit el de intepaturile de albine…si in scurt timp si-a cumparat un stup si a inceput sa experimenteze. Bineinteles la inceput se umfla ingrozitot si la cap si la restul…cu vremea insa nu s-a mai umflat asa tare si durerile de cap au inceput sa-l paraseasca. Dupa citiva ani, a dat si cu sapca de momirlan de pamint. Azi n-are nici o problema de reumatism desi ar avea toate motivele. Traind numai in Petrosani pentru 49 de ani din viata este suficient sa acumulezi reumatism sa-ti ajunga intreaga viata.

Dar , ar fi mai bine sa trec sa vorbesc despre articolul respectiv. Doctorul din articolul asta se numea Stefan Stingaciu (licentiat al Facultatii de Medicina din Bucuresti) si trata oamenii de cancer folosind veninul de la albine. El zice ca, “ conform teoriei naturaliste, cancerul apare in acele zone ale organismului care sint insuficient irigate de singe, si implicit , insuficient oxigenate, ceea ce provoaca o acumulare periculoasa de reziduuri toxice. Atunci, apare asa-numita “functio-leza”, adica reducerea, lezarea functiei organice locale. Veninul de albina, care este o “otrava biologica”, declanseaza sistemul de alarma si autoaparare ale organismului, ceea ce are efecte la nivel endocrin si nervos. Intepatura provoaca intregului organism senzatia unui pericol de “moarte microscopica”, la nivel celular , iar acesta depune un effort “simpato-mimetic” al sistemului neurovegetativ, pentru a riposta. Daca in acel loc am o tumora, intregul mecanism declansat omoara celulele canceroase si vindeca totul. Altfel spus, ii dai organismului “ideea” sa lupte, asa cum nu stie sa o faca din proprie initiativa, pentruca nu recunoaste pericolul mortal din celulela maligne. E ca si cind l-ai “pacali”, stiind ca el are puterea de a invinge, dar cu conditia sa-l provoci la lupta.
Fenomenul este absolut fascinant! De fapt apipunctura foloseste toate elementele tehnicilor medicale alternative din domeniul luptei impotriva cancerului:hiperoxigenare (datorita cresterii circulatiei sanguine, in urma intepaturii), hipertermie, - hipertenergizare, plus tehnica acupunctorului, care inteapa exact pe acele meridiane ale corpului, stabilite de medicina chineza. Tocmai de aceea exista cele patru efecte benefice ale intepaturii de albina:”rubor” (roseata), “tumor”(umflare), “calor” (caldura) si “dolor”(durere)…Sub acest tir incrucisat apar efectele benefice de vindecare! La nivelul epidermei, o tumoare de suprafata, se vindeca dupa numai citeva intepaturi, iar negii(indiferent daca sint maligni sau beningni) dispar imediat. In alte cazuri, sa zicem melanom malign, veninul de albina este citolitic, adica are efectul radioterapiei cau al chimioterapiei clasice, obtinut prin provocarea reactiei organismului. In fond asa zisul “mister” al apiculturii ca sa tragem o concluzie suscinta- rezulta din combinatia efectului produs de venin cu principiile acupuncturii.

Daca vreau sa actionez in adincime, acolo unde nu ajunge acul albinei, ma folosesc de “harta meridianelor” si de reflexele interne ale organismului. Intep intr-un loc, la suprafata, iar reactia se reflecta intr-o zona profunda a corpului, la organul bolnav, unde am nevoie de aceleasi –“rubor”, “dolor”, “tumor”,”calor”, ca si la nivelul epidermei. Datorita acestui fapt, tratamentul se mai numeste “api-reflexo-terapie” cu venin de albine.”

Asta este o parte din acel articol ce l-am pastrat si la care vreau sa adaug citeva lucruri personale. Bunica mea il ruga pe tati sa-i puna citeva albine sa o intepe pe locurile unde avea dureri…de picioare, de spate, etc. Si se pare ca o ajutau si o vreme se simtea mai bine. Nu sintem singurii care stim despre acest soi de tratament…doar ca nu prea multi oameni sint dornici de intepaturi. O parte din oameni sint de asemenea alergici la intepaturile de albine si poate fi foarte periculos, pentruca daca li se umfla gitul, caile respiratorii, pot murii prin sufocare. Deci n-as recomanda ca cineva sa se aventureze fara sa fie pregatit cu ceva Benadryl prin apropiere.

Daca ati citit putin pe blogul meu pina acuma stiti ca am fost electrocutata la 12.000 de Volti. In urma acestei electrocutari m-am ales cu tot felul de probleme pe care doctorii le inteleg mai mult sau mai putin. Una dintre ele este durerea de spate. Multi nervi au fost arsi, si probabil o parte din muschi sint mai solicitati decit altii, plus ca stau numai la lucru in fata computerului cite 10 ore pe zi…plus acasa…asa ca m-am dus la un specialist de dureri de spate…care facea si acupunctura. Si pot sa marturisesc ca ceea ce fac ei acolo este ceva similar cu ceea ce acest doctor roman facea in 1999, daca nu ma insel, in Romania. Acele ace subtiri le implinta in locurile in care simteam durerea dar tinind cont de niste harti care ii spuneau lui pe unde trec nervii; apoi puneau curent electric pe aceste ace…si incerca sa trezeasca cred eu circulatia singelui in acea zona.

Cind am fost internata in spital dupa electrocutie…si am stat o luna jumate acolo…am vazut si am inteles ca de fapt doctorii pot sa taie sa te peticeasca, sa intretina sterilitatea, curatenia la locul cu pricina, sa iti dea medicamente de durere, si pentru infectii…sa te supravegheze, etc…dar daca tragi lina si socotesti, Dumnezeu este cel care vindeca. El a instalat spitalul asta viu care functioneaza in fiecare din noi, singele aduna mizeria de peste tot, o duce la ficat…rinichi…care unde trebuie. Daca mentii corpul cu hrana si exercitiu si o stare spirituala potrivita, corpul singur are in el metodele si doctorii lui, care rectifica acolo la fata locului orice problema. De aceea ce scrie aici, desi nu sint doctor si anumite cuvinte nu le inteleg in totalitate, pot sa cred, ca are logica si face sens.

Cind isi pune cineva ventuze…e aproape acelasi lucru. Obligam circulatia singelui in zona respectiva…producem caldura, culoarea, miscarea de fluid, deci a singelui, si se si umfla. Cei care v-ati pus ventuze stiti ca dupa aia v-ati simtit mult mai bine. Acelasi lucru se intimpla si cu masajul. Am observat cind copii mei aveau febra ca daca ii masam putin febra scadea la scurta vreme. De asemenea puneam pungi cu gheata la incheietura miinilor si la git, in spatele genunchilor…si in locurile unde sint mari artere de singe… Daca ai durere de cap si te apesi in anumite locuri in cap,(si aprope ca instinctiv stii unde)… durerea de cap scade. M-am gindit eu ca singele este acela care face posibile aceste lucruri asa cum doctorul asta ne explica… si uite ca reusesti cu putine cunostiinte sa te ajuti singur pe moment, cind da peste tine o durere oarecare, si nu-i nimeni in jur sate ajute.

Nu stiu cine este acest doctor si nu stiu unde sa il gasesc sa-i cer permisiunea sa copiez cuvintele din articolul acesta aici. Dar am gindit ca informatia e prea valoroasa ca sa n-o impartasesc cu dumneavoastra, cu cei care poate ati beneficia de un tratament atit de ieftin, nu? Mai ales ca, asa ca si cu polenul, mierea si propolisul… nimic rau nu se poate intimpla… dar e posibil ca sa va ajute!

Am impartasit cele de mai sus, din toata inima cu voi, in dorinta de a fi poate folositor cuiva. Nu uitati insa ca un duh bolnav imbolnaveste corpul. Nu uitati ca, credinta noastra este ceea ce face diferenta in viata noastra. Nu uitati ca Domnul Isus este Medicul cel Bun . Pe El sa-L cautati orideciteori aveti vreo problema ca sa-I cereti ajutor, si de cite ori aveti o bucurie, ca sa-I multumiti… si in fiecare zi, ca sa traiti in pace si in liniste. Binecuvintari tuturor…

Binecuvantarea nu va intarzia

Cand mi-am publicat modestele mele incercari in ale scrisului, nu aveam bani sa-mi satisfac acest moft. Inainte, am cautat să găsesc o sponsorizare pentru a le publica, dar au fost puţine speranţe.
Oamenii dau bani pentru sport, parade de modă, balul bobocilor, venirea regelui în zonă, campanii electorale. Nu îi interesează actul de cultură şi cu atât mai puţin poezia, şi, mai ales, cea religioasă.

Atunci, am amanat 2 luni plata cheltuielilor la bloc, si am reusit, cu ajutorul editurii "Calauza", si, mai ales, incurajata de fostul director al acestui atelier de carte, dl. Valeriu Bargau,care a trecut la cele vesnice, si a sotiei sale, d-na Mariana Pandaru, sa le public. Era vorba de un volum de versuri de factura religioasa "Intre Duh si fire".

Am scos 300 de exemplare si m-am ambitionat si le-am oferit gratuit cui se nimerea: colegilor, vecinilor si altor persoane intalnite.
Mama a fost fanul meu cel mai aprig si ma bucur ca i-am facut o placere nevinovata.
Dumnezeu mi-a intors acei bani insutit, pentru ca-am facut un gest spre onoarea si cinstea Sa.
Incercati, cand faceti ceva pentru Dumnezeu, s-o faceti pana la capat, dezinteresat, si nu va intarzia sa vina binecuvantarea Lui!

Inima-mi doar pentru Tine bate

Ştiu atât: cu Tine mi-e bine,
Cum aş putea trăi făr'de Tine ?
Doar Tu-mi dai linişte şi pace,
Fără Tine, nimic nu pot face.

Ştiu, Isuse, că Tu m-ai salvat,
Când la Golgota, viaţa Ţi-ai dat.
Recunosc că doar în braţul Tău
Mă pot încrede când mi-e greu.

Tu-mi eşti mamă, tată, frate,
Inima-mi, doar pentru Tine bate.
Când n-am pe nimeni şi-s părăsită,
M-ajuţi să-nving orice ispită.

În boală, necaz, disperare,
Mi-ai îndreptat paşii pe Cale.
În vremuri grele sau în nevoi,
Isuse drag, Tu eşti cu noi.

Stiu...

Când cei dragi m-au părăsit,
Ai fost cu mine, Isus Iubit.
Ştiu că, nici viaţă şi nici moarte,
De Tine nu mă mai desparte.
Uscatu`-n Mare, de s-ar prăvăli,
Eu tot pe Tine Te voi iubi.

31.10.2008

Era singura ei bucurie

O altă întâmpalare cu bunica mea a fost mai spre sfârşitul vieţii ei, care, într-un fel, i-a cauzat şi boala, mai apoi, moartea.
Într-o zi, tata era la coasă, la grădina de la Borza. Buni s-a dus să îi ducă de mâncare odorului ei drag. Nu l-a găsit la locul cu pricina, pentru că el plecase să vadă de vite. Bunicuţa mea dragă a găsit doar coasa, ileul şi cutea, şi şi-a imaginat că l-au mâncat lupii pe tata. S-a dus până în vârful grădinii, tot strigând şi văitându-se:
-Ioane, Ioane, unde eşti, mamă? Vai, Doamne, unde este copilul meu ? Sigur, l-or fi mâncat lupii!, se văita sărmana mea bunică.

A bătut grădina în lung şi-n lat, urcând şi coborând, plângând, asemenea măicuţei din balada Mioriţa, după feciorul ei scump. Doar pe el îl avea. Era singura ei comoară.
După această întâmplare, s-a îmbolnăvit de aprindere de plămâini, şi şi-a găsit sfârşitul, la 89 de ani. Era la fel de arătoasă ca în tinereţe, şi nu ai fi zis că are mai mult de 60 de ani. Mergea pe drum ca un căpitan. Fiul meu, Dadi, s-a închis cu ea în cameră, după ce-a murit, şi plângea, plângea după străbunicuţa lui dragă, încât mamei mele îi era frică că ,,se strică copilul de cap''.
Sunt sigură că aţi fi fost încântaţi să aveţi o bunică ca a mea!

30.10.2008

Arta de-a fi parinte

Am gasit acest material pe un site, si, fiindca nu de mult timp, am avut probleme cu nepotul meu, caruia, intre noi fie vorba, ii sunt ca o mama, il postez ca sa vedeti in ce categorie va regasiti.

Cum sa nu fii ca parinte!
Am gasit intr-un studiu dedicat cresterii copiilor, cateva modele negative de conduita parentala. Sunt sigura ca fiecare se regaeste in cel putin un model, chiar daca nu 100%. Eu ma regasesc in 2 dintre ele :)

Parintele indulgent: copilul creste ca un salbatic facand exact ce-i place atunci cand ii place. Parintele considera restrictiile drept piedici in dezvoltarea personalitatii copilului, iar daca se bucura de libertate deplina in interactiuna cu mediul inconjurator va deveni un adult bine adaptat. Cum sa invete un copil ce inseamna judecata inteleapta, sa faca diferenta intre bine si rau, daca toate actiunile sale sunt considerate bune? Riscurile sunt ca acesti copii sa se confrunte cu probleme legate de autocontrol, anxietate, nesiguranta, lipsa de respect pentru oameni, autoritate, proprietate.

Parintele superprotector: grija exagerata fata de copil, controlul total al vietii acestuia, a mediului extern. Parintele in dorinta lui de a-l feri de tot ce i-ar putea face rau, uita ca acesta nu va invata niciodata sa se confrunte cu realitatile vietii. El ii supravegheaza rigid copilului fiecare miscare si este adesea motivat de frica si panica. Copilul este impiedicat astfel sa traiasca experienta consecintelor firesti ale unor optiuni gresite, apare incapacitatea de a fi responsabil si independent, tocirea accentuata a spiritului de initiativa, instalarea unor temeri nejustificate de actiune si de consecintele ei, izolare. Copilul ferit in permanenta de dezamagiri sau esec nu va avea ocazia sa se maturizeze prin propria cunoastere.

Parintele cicalitor: manifesta un comportament educational caacterizat printr-o repetare agasanta a indicatiilor date copiilor.O astfel de strategie il face pe copil sa creada ca nu trebuie sa asculte decat atunci cand este imperios necesar, invata sa ignore instructiunile parintilor si sa nu respecte autoritatea. Parintele va ajunge in cele din urma sa traiasca un sentiment de vina si frustrare deoarece nu va putea intelege niciodata de ce copilul nu il asculta si de ce trebuie sa tipe daca vrea sa vada rezultate.

Parintele manipulator: incearca sa controleze comportamentul exterior al copilului prin manipularea emotiilor acestuia Cateva instrumente la care regurge: acela de a-l face pe copil sa se simta vinovat, sau de a-i refuza iubirea si acceptarea. Copilul creste cu sentimentul ca nu va fi niciodata iubit sau acceptat daca nu se poarta ca atare, mai intai cu parintii, apoi cu ceilalti oameni. Acest comportament al parintilor produce in copil nesiguranta, teama de esec, teama de a nu fi respins, culpabilitate excesiva si anxietate.

Parintele autoritar: merge atat de departe cu atitudinea sa excesiv de autoritara incat ii indeparteaza pe copii, ii place sa aiba intotdeauna dreptate si ultimul cuvant, fiind inabordabili. Copiii se izbesc mereu de refuzul lor, deoarece parintii considera ca orice concesie le-ar strirbi autoritatea. Comunicarea dintre parinte si copil se face intr-un singur sens, dinspre parinte spre copil si aceasta mai mult prin comenzi si admonestari. Cere copiilor perfectiunea dar nu ii incurajeaza niciodata cand fac ceva bun. Aceasta atitudine provoaca copiilor nesiguranta, complexe de inferioritate, izolare...
Respectul pe care copiii il arata parintilor dominator se bazeaza pe frica si nu pe iubire.

Parintele inconsecvent: caracterizat printr-o mare instabilitate privind modul de raportare la copii, ceea ce duce la descumpanirea lor, copiii nu vor fi niciodata siguri de modul in care vor fi tratati de parinti in momentul respectiv, fiind in mare parte influientati de starea lor emotionala de moment.
Nesiguranta copiilor este permanenta pentru ca neputandu-se raporta la reguli bine definite, ei nu stiu niciodata ce urmari ar putea avea faptele lor si care va fi reactia parintilor. Copiii vor avea probleme in exercitarea autocontrolului, a discernamantului, vor recunoaste cu greu semnalele de avertisment din viata de zi cu zi.

Parintele care pune copilul pe primul plan: parintii pentru care copilul si cresterea lui inseamna totul pe lume, pentru care copilul este un mic rege, isi privesc toate actiunile si deciziile in lumina efectelor acestora asupra copilului. Copiii crescuti conform acestei strategii isi impun vointa in mod dominator, manipulandu-si parintii si sentimentele acestora si chiar intorcandu-i unul impotriva celuilalt. Copilul risca sa devina un adult egoist, nerecunoscator, arogant si plin de importanta si nu se va raporta corect la relatiile cu cei din jur, crezand ca totul i se cuvine.

Prezentat pe scurt, chiar foarte scurt, dar astea sunt ideile principale pe care le-am desprins.

Sursa:http://www.jurnale.ro/Lectia_de_parinte__1_-e7098-88112.html

Viata pur si simplu

O ştire nemaiauzită în toată lumea!
Se vorbea de coborârea primilor oameni pe astrul nopţii, LUNA.
Bunica mea era extrem de agitată şi nervoasă, plimbându-se prin casă ca leul în cuşcă, de colo-colo, fără să spună nimănui ce căuta.
Intrigat de atitudinea ei, într-un târziu, fiul meu o întreabă:
-Ce cauţi, buni?
-Nu-mi găsesc ochelarii 
-De ce ai nevoie de ei ?
-Vreau să văd şi eu steagul de pe Lună, a răspuns ea cu candoare.


Bunica mea a participat la aproape toate înmormântările din satul ei.
Într-o zi, Dadi, strănepotul ei, o întreabă:
-Bună, cine a murit?
-Valerica, a răspuns ea prompt..
-A murit de tot ? continuă năzdrăvanul de strănepot.
-Doamne, nu mă lăsa! De bună samă, că de tot! a răspuns ea, revoltată de o asemenea întrebare, nebănuind capcana.
Buni este personajul principal al tuturor scrierilor mele.

29.10.2008

Puiu Chibici - Ce sunt eu ?


ALERGAM INCOACE SI INCOLO, CU PROIECTE, SPERANTE DE MAI BINE,
INVIDII, LACOMII, DAR UITAM ESENTIALUL-SUNTEM O MANA DE TARANA, UN ABUR, O ADIERE.

Doar in El aflam salvare,
Pe bratu-I gasim alinare.

26.10.2008

Da mai departe...

ATENTIE!!!!!! in biserica Sfantul Ilie din sv a fost o lucrare in care Domnul a zis sa ne pregatim....k lumea se va imputina foarte tare....

El va zgudui Pamantul de la un capat la altul.....si cei care nu vor sta langa El in vremurile astea..vor sfarsi rau......

da acest mesaj mai departe ka toti sa fim pregatiti pt aceste vremuri.....Domnul sa ne ajute..fiti binecuvantati cu totii..intoarceti-va la El caci sf.lumii e foarte aproape si as vrea sa fim cu totii in Rai..sa ne bucuram o vesnicie!!

da mai departe daca il iubesti pe Dumnezeu!

Am primit acest mesaj pe mess. si-mi fac datoria sa-l dau mai departe...
Domnul sa ne poarte de grija !

Vezi si:http://eseuri.resursecrestine.ro/eseuri-Despre-sfarsitul-lucrurilor-588.htm

Speranta - Prietene care alergi

Parintii-persoanele cele mai dragi

Dragostea pentru parinti este ceruta de insasi Sfanta Scriptura.
A iubi pe cei care ti-au dat viata este o datorie si o necesitate, care izvoraste din insasi firea lucrurilor.
Eu mi-am iubit si-i iubesc nespus de mult pe dragii mei. Acum mi-a mai ramas doar mama, dar nu-mi pot scoate din minte ideea ca n-am facut mai mult pentru tatal meu, care s-a imbolnavit si, in scurt timp, s-a dus.
Pentru mine, dragostea de parinti, de frati, este mai presus de orice, e ratiunea mea de-a fi.
Iubiti-i cu toata fiinta voastra! Merita...
NAIVITATE: Iubiti-i pana mai sunt in viata!