Arta de-a fi parinte

Am gasit acest material pe un site, si, fiindca nu de mult timp, am avut probleme cu nepotul meu, caruia, intre noi fie vorba, ii sunt ca o mama, il postez ca sa vedeti in ce categorie va regasiti.

Cum sa nu fii ca parinte!
Am gasit intr-un studiu dedicat cresterii copiilor, cateva modele negative de conduita parentala. Sunt sigura ca fiecare se regaeste in cel putin un model, chiar daca nu 100%. Eu ma regasesc in 2 dintre ele :)

Parintele indulgent: copilul creste ca un salbatic facand exact ce-i place atunci cand ii place. Parintele considera restrictiile drept piedici in dezvoltarea personalitatii copilului, iar daca se bucura de libertate deplina in interactiuna cu mediul inconjurator va deveni un adult bine adaptat. Cum sa invete un copil ce inseamna judecata inteleapta, sa faca diferenta intre bine si rau, daca toate actiunile sale sunt considerate bune? Riscurile sunt ca acesti copii sa se confrunte cu probleme legate de autocontrol, anxietate, nesiguranta, lipsa de respect pentru oameni, autoritate, proprietate.

Parintele superprotector: grija exagerata fata de copil, controlul total al vietii acestuia, a mediului extern. Parintele in dorinta lui de a-l feri de tot ce i-ar putea face rau, uita ca acesta nu va invata niciodata sa se confrunte cu realitatile vietii. El ii supravegheaza rigid copilului fiecare miscare si este adesea motivat de frica si panica. Copilul este impiedicat astfel sa traiasca experienta consecintelor firesti ale unor optiuni gresite, apare incapacitatea de a fi responsabil si independent, tocirea accentuata a spiritului de initiativa, instalarea unor temeri nejustificate de actiune si de consecintele ei, izolare. Copilul ferit in permanenta de dezamagiri sau esec nu va avea ocazia sa se maturizeze prin propria cunoastere.

Parintele cicalitor: manifesta un comportament educational caacterizat printr-o repetare agasanta a indicatiilor date copiilor.O astfel de strategie il face pe copil sa creada ca nu trebuie sa asculte decat atunci cand este imperios necesar, invata sa ignore instructiunile parintilor si sa nu respecte autoritatea. Parintele va ajunge in cele din urma sa traiasca un sentiment de vina si frustrare deoarece nu va putea intelege niciodata de ce copilul nu il asculta si de ce trebuie sa tipe daca vrea sa vada rezultate.

Parintele manipulator: incearca sa controleze comportamentul exterior al copilului prin manipularea emotiilor acestuia Cateva instrumente la care regurge: acela de a-l face pe copil sa se simta vinovat, sau de a-i refuza iubirea si acceptarea. Copilul creste cu sentimentul ca nu va fi niciodata iubit sau acceptat daca nu se poarta ca atare, mai intai cu parintii, apoi cu ceilalti oameni. Acest comportament al parintilor produce in copil nesiguranta, teama de esec, teama de a nu fi respins, culpabilitate excesiva si anxietate.

Parintele autoritar: merge atat de departe cu atitudinea sa excesiv de autoritara incat ii indeparteaza pe copii, ii place sa aiba intotdeauna dreptate si ultimul cuvant, fiind inabordabili. Copiii se izbesc mereu de refuzul lor, deoarece parintii considera ca orice concesie le-ar strirbi autoritatea. Comunicarea dintre parinte si copil se face intr-un singur sens, dinspre parinte spre copil si aceasta mai mult prin comenzi si admonestari. Cere copiilor perfectiunea dar nu ii incurajeaza niciodata cand fac ceva bun. Aceasta atitudine provoaca copiilor nesiguranta, complexe de inferioritate, izolare...
Respectul pe care copiii il arata parintilor dominator se bazeaza pe frica si nu pe iubire.

Parintele inconsecvent: caracterizat printr-o mare instabilitate privind modul de raportare la copii, ceea ce duce la descumpanirea lor, copiii nu vor fi niciodata siguri de modul in care vor fi tratati de parinti in momentul respectiv, fiind in mare parte influientati de starea lor emotionala de moment.
Nesiguranta copiilor este permanenta pentru ca neputandu-se raporta la reguli bine definite, ei nu stiu niciodata ce urmari ar putea avea faptele lor si care va fi reactia parintilor. Copiii vor avea probleme in exercitarea autocontrolului, a discernamantului, vor recunoaste cu greu semnalele de avertisment din viata de zi cu zi.

Parintele care pune copilul pe primul plan: parintii pentru care copilul si cresterea lui inseamna totul pe lume, pentru care copilul este un mic rege, isi privesc toate actiunile si deciziile in lumina efectelor acestora asupra copilului. Copiii crescuti conform acestei strategii isi impun vointa in mod dominator, manipulandu-si parintii si sentimentele acestora si chiar intorcandu-i unul impotriva celuilalt. Copilul risca sa devina un adult egoist, nerecunoscator, arogant si plin de importanta si nu se va raporta corect la relatiile cu cei din jur, crezand ca totul i se cuvine.

Prezentat pe scurt, chiar foarte scurt, dar astea sunt ideile principale pe care le-am desprins.

Sursa:http://www.jurnale.ro/Lectia_de_parinte__1_-e7098-88112.html