13.10.2008

Cine intelege dragostea?

Combien comprennent l'amour au juste?
Trop de personnes pensent que l'amour ne se définie que par son nom. Mais non. Je ne parle pas de ces pseudos sentiments. L'amour, c'est ce cocktail fulminant d'amitié, de caresses, de complicité, d'inquiétude, de partage, d'affection, de peurs, de compréhension, d'attention, de doutes... Jusqu'ici je peux affirmer n'avoir croisé que des gens qui faisaient semblant, ou qui ne comprenaient pas. L'amour... C'est se sentir grand avec cette autre personne qui a su vous voir tout riquiqui que vous êtes. Seulement c'est politiquement incorrect. Secret ; interdit... Haha... Je me fiche bien des conventions.

Am gasit acest post pe un site, mi-a placut si vreau sa-l traduc pentru cine-o fi sa fie.

Cati oare inteleg ce e dragostea?

Prea multe persoane considera ca dragostea nu se defineste decat prin numele sau. Dar nu-i asa. Nu ma refer la pseudosentimente. Dragostea este acest cocktail fulminant de prietenie, mangaiere, complicitate, neliniste, de partaj, de afectiune, temeri, intelegere, atentie, indoieli... Pana acum n-am intalnit decat oameni care procedeaza la fel, sau care nu intelegeau.
Dragostea inseamna sa te simti mare alaturi de alta persoana......nu-mi pasa de conveniente.
Citindu-l, in original, mi s-a parut interesant, traducandu-l, am ajuns la concluzia ca nu merita oboseala...

12.10.2008

Bloguri evanghelice

Daca sunteti interesati de astfel de bloguri, le gasiti la acest link si e randul vostru sa alegeti din aceasta multitudine.


http://trezirespirituala.wordpress.com/bloguri-evanghelice/

Revenire la un trai normal

Cat traim pe acest pamant trebuie sa luptam din rasputeri, si pana in ultimul moment al vietii, sa nu cedam.

Dacă timp de aproape trei săptămâni, nu ieşisem neînsoţită în curtea spitalului, mi-am zis că este cazul să trec peste toate, să mă ridic din pat, să nu-mi mai plâng de milă, ci să iau taurul de coarne, şi să mă fac bine. Mi-am pus buletinul de identitate în buzunar, zicându-mi în sinea mea că, chiar dacă voi cădea, nu voi fi în pădure, şi cineva tot îmi va da primul ajutor. A doua zi, mi-am cerut externarea din spital, m-am reîntors acasă, şi am început o luptă titanică de revenire la o viaţă normală.

Toamna, m-am pensionat la limită de vârstă, şi am început, aidoma unui bebeluş, să învăţ mersul pe jos, fără să fiu însoţită. Mergeam de la un stâlp de curent electric până la altul. Ajungeam până la cel mai apropiat magazin, ţinându-mă de gardul viu. Încet, încet, câştigam metru după metru. Un an de zile am luat suplimente alimentare şi vitamine, şi, cu o răbdare de fier, am renunţat la sedative, fără de care nu aş fi făcut un pas afară din casă, înainte. Am avut o încredere nestrămutată în Dumnezeu, deoarece, în numeroase prorocii, mi s-a spus că voi învinge. Şi am învins! Nimănui nu îi venea să creadă acest miracol al revenirii mele la un trai normal! După aproape 10 ani de chin, de suferinţă-mai ales psihică-am început să-mi înving toate inhibiţiile, să trec peste toate frustrările, şi să îmi spun că viaţa ne este dată o singură dată, şi trebuie trăită, indiferent de ceea ce destinul îţi scoate în cale!