21.09.2013

Despre răutate

  • Cel rău dobândeşte un câştig înşelător, dar cel ce seamănă neprihănirea are o adevărată plată. –
  • Osea 10.12; Gal 6.8-9; Iac 3.18;
  • 19 Adevărata neprihănire duce la viaţă, dar cel ce urmăreşte răul găseşte moartea. –
  • 20 Cei cu inima stricată sunt o scârbă înaintea Domnului, dar cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi.
  • 21 Hotărât: cel rău nu va rămâne nepedepsit, dar sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată.
  • Prov 16.5; Ps 112.2;
  • 22 Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc. –
  • 23 Dorinţa celor neprihăniţi este numai bine; dar aşteptarea celor răi este numai mânie. –
  • Rom 2.8-9;
  • 24 Unul care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească. –
  • Ps 112.9;
  • 25 Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. –

Credincioşii adevăraţi

"Creştinii nu sunt oameni care se retrag din societate, ci sunt oameni care trebuie să-şi câştige respectul respectând deplin oamenii, slujind cu devotament şi lucrând ca pentru Dumnezeu. Dacă ei se despart de societate pe motiv de a nu mai păcătui, atunci încalcă în chip făţarnic Cuvântul, căci apostolul Pavel scrie în 1 Corinteni 5.10: „Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume”.
Creştinul, ca slujitor al lui Dumnezeu, trebuie să ştie că Dumnezeu mai are şi alţi slujitori: „Oricine să fie supus celor mai înalte stăpâniri, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Si stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osânda. El (dregătorul) este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu ca să-l răzbune şi să pedepsească pe cel ce face răul. De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului” [Romani 13.1-5].
Şi Fapte 2.47: „Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod”. Deşi există o mare deosebire între credincioşi şi necredincioşi, Dumnezeu le-a dat har, astfel încât cei credincioşi să trăiască în pace cu poporul întreg. Dumnezeu i-a binecuvântat şi i-a aşezat pentru a fi o binecuvântare.
Credincioşii adevăraţi trebuie să fie oameni de nădejde, rezonabili, împăciuitori, în toate domeniile. Făţărnicia şi fanatismul nu fac parte din creştinism. Cine nu se împacă cu creştinii este vinovat personal, pentru că el însuşi trăieşte cu o inimă împărţită."
 Sursa-FB

Modelând viitorul cu iubire: Energia sexuala si comportamentul

Mai sus de oameni-spaniolă


Importanţa magneziului in organism

19.09.2013

Detoxifierea şi deparazitarea organismului


Ascultaţi! Merită.

Care este diferenţa dintre CURVIE şi PREACURVIE?

 Mereu aud la Biserică  aceste două cuvinte, curvia şi preacurvia.
Vezi explicaţia in link.

http://maranatta.wordpress.com/2011/11/08/care-este-diferenta-dintre-curvie-si-preacurvie/

Silvia Tarniceriu

Despre codul rutier

Accidente, accidente...

Nu-i zi în care să nu auzi de accidente. Pâna când?

http://www.trafictube.ro/

18.09.2013

Cum e corect...

"O lecţie de gramatică auzită într-un local public:
- Dragul meu, trebuie să-ţi fac o observaţie: nu se spune în româneşte doi de t (de exemplu un nume care se scrie cu doi de t), căci atunci ar trebui să se spună şi doi de cai, doi de oameni etc. Aşa m-a învăţat pe mine profesorul de română.
Şi vorbitorul se uită mândru în jurul lui, ca să vadă dacă-i ascultă cineva discursul atât de savant.
Şi totuşi profesorul de română care a stabilit această regulă n-avea dreptate. Cu argumentul că dacă zici doi de t trebuie să zici şi doi de cai se poate dovedi şi că nu se zice douăzeci de cai, căci atunci ar trebui să zici şi doi de cai.
În realitate, există în româneşte două categorii de cuvinte pentru care chiar numeralele mai mici de douăzeci sunt urmate de prepoziţia de: numele de cifre şi de litere. Se spune, de exemplu, de către toată lumea: doi de trei, doi de nouă, indiferent dacă profesorii de română aprobă sau nu aceste expresii.
Şi e uşor de înţeles de ce: doi trei ar fi echivoc, căci se poate înţelege şi ca 2 – 3 (adică “doi sau trei”), nu numai ca “doi de câte trei”. Dacă punem la mijloc pe de, atunci se înţelege perfect că  e vorba de “doi de câte trei” sau, cum se spune în cazul acesta la ţară, doi de-alde trei.
În afară de necesitatea clarităţii, ceea ce a mai sugerat întrebuinţarea lui de în acest caz a fost, desigur, şi prezenţa acestei prepoziţii la numeralele mai mari de nouăsprezece: douăzeci de cai etc.
De aici s-a întins şi la numele de litere. Doi a, doi t nu e destul de clar. Prin analogie cu doi de trei, s-a ajuns şi la doi de a, doi de t. E indiferent dacă din punct de vedere logic aceste expresii sunt corecte. Principalul este că ele servesc la evitarea unei confuzii şi că toată lumea le întrebuinţează.
Izolat se mai întrebuinţează de şi în alte cazuri, şi anume de câte ori e vorba de o grupare a mai multor nume identice, mai ales dacă acestea n-au plural. Se spune, de exemplu: sunt în casa asta doi de Gheorghe (sau, la ţară, doi de-alde Gheorghe).
Vedem deci că rostul adevărat al lui de în aceste expresii este acela de a arăta că e vorba de un plural la substantivele care n-au o formă specială pentru plural. Prepoziţia îndeplineşte deci o funcţie morfologică.
Exact acelaşi este, de altfel, şi rolul lui alde: alde Ion înseamnă “Ion şi ai lui”, deci un plural în felul lui Popeştii, întrebuinţat în graiul dintre oraşe pentru “Popescu şi familia lui”. La fel se zice alde tata, adică “tata şi cei care sunt în momentul acesta cu el”.
Deci, dacă am înţeles bine, avem: un cal, doi cai, douăzeci de cai şi un i, doi de i, douăzeci de i.

Recunosc că aveam dubii în această privinţă. Poate că şi voi...

Sora Maria, din Portland



 M-am bucurat să găsesc acest video, despre Maria Dasciuc. Femeia aceasta e aşteptată, cu nerăbdare, de mulţi năpăstuiţi ai vieţii. Ea le aduce ajutoare, pe care le distribuie prin biserici.
Vedeţi şi aici-http://disa-amestecate.blogspot.ro/2012/01/sora-maria-din-portland.html
 
Urmăriţi şi aici,

17.09.2013

Cratime...

Am întâlnit două greşeli, la care nu mă aşteptam, la o fată inteligentă, după cunostinţa mea, aşa că m-am hotărât să public acest material, găsit la sursa de mai jos.

Sursa:http://scri.ro/categorie/greseli-frecvente
a-i (prepoziție + pronume: pentru a-i vedea) și ai (articol: ai mei, substantiv regional: un ai, interjecție: ai!);
a-l (prepoziție + pronume: pentru a-l vedea) și al (articol: al meu);
a-și (prepoziție + pronume: pentru a-și aminti) și ași (substantiv: doi ași);
a-ți (prepoziție + pronume: pentru a-ți aminti) și ați (verb auxiliar: ați vrut, ați vrea);
c-a (conjuncție + verb: știu c-a venit sau conjuncție + articol: știu c-a mea e bună) și ca (adverb: ca la munte, conjuncție: ca să);
c-ai (conjuncție + verb: știu c-ai venit sau conjuncție + articol: știu c-ai tăi sunt aici) și cai (substantiv: doi cai);
c-al (conjuncție + articol: știu c-al tău e bun) și cal (substantiv: un cal);
c-am (conjuncție + verb: știu c-am greșit) și cam (adverb: cam târziu);
c-ar (conjuncție + verb: știu c-ar veni) și car (substantiv: un car de lemne);
că-i (conjuncție + pronume: că-i dai; conjuncție + verb: că-i bine) și căi (substantiv: două căi);
ce-a (pronume + verb: ce-a spus?) și cea (articol: cea mare);
ce-ai (pronume + verb: ce-ai spus?) și ceai (substantiv: ceașcă de ceai);
ce-i (pronume + pronume: ce-i dai; pronume + verb: ce-i aici) și cei (articol: cei mari);
ce-l (pronume + pronume: ce-l doare) și cel (articol: cel mare);
de-a (prepoziție + prepoziție: de-a dura; prepoziție + articol: de-a mea) și dea (verb: să dea);
de-al (prepoziție + articol: de-al meu), de-a-l (prepoziție + prepoziție + pronume: plăcerea de-a-l vedea) și deal (substantiv: un deal);
i-a (pronume + verb: i-a dat) și ia (verb: ia un măr);
i-ar (pronume + verb: i-ar da) și iar (adverb: iar pleacă; conjuncție: el pleacă, iar ea n-a venit);
i-au (pronume + verb: i-au dat) și iau (verb: iau un măr);
l-a (pronume + verb: l-a chemat) și la (prepoziție: la munte);
l-ai (pronume + verb: l-ai chemat) și lai (adjectiv: berbec lai);
l-aș (pronume + verb: l-aș chema) și laș (adjectiv: om laș);
l-ați (pronume + verb: l-ați chemat, l-ați chema) și lați (adjectiv: pești lați);
m-ai (pronume + verb: m-ai chemat, m-ai chema) și mai (adverb: mai așteaptă; substantiv: în mai);
m-ați (pronume + verb: m-ați chemat, m-ați chema) și mați (adjectiv: ciorapi mați);
m-au (pronume + verb: m-au chemat) și mau (interjecție);
mi-a (pronume+verb: mi-a dat) și mia (substantiv: o mia);
mi-i (pronume + pronume: mi-i dă; pronume + verb: mi-i bine) și mii (numeral: două mii);
n-a (negație + verb: n-a venit) și na (interjecție: na un măr);
n-ai (negație + verb: n-ai venit, n-ai veni), na-i (interjecție + pronume) și nai (substantiv: cântă la nai);
n-aș (negație + verb: n-aș veni) și naș (substantiv: un naș);
ne-a (pronume + verb: ne-a dat) și nea (substantiv: fulg de nea);
ne-am (pronume + verb: ne-am dat) și neam (substantiv: un neam);
s-a (pronume + verb: s-a dus) și sa (adjectiv posesiv: cartea sa);
s-ar (pronume + verb: s-ar duce) și sar (verb: eu sar coarda);
s-au (pronume + verb: s-au dus) și sau (conjuncție: el sau ea);
ți-i (pronume + pronume: ți-i dau; pronume + verb: ți-i bine) și ții (verb: ții minte);
v-a (pronume + verb: v-a plăcut) și va (verb: va raporta);
v-ar (pronume + verb: v-ar plăcea) și var (substantiv: apă de var);
vi-i (pronume + pronume: vi-i dau; pronume + verb: vi-i bine) și vii (adjectiv: oameni vii; substantiv: dealuri cu vii).

“Vizavi sau vis-a-vis”

Comentariu:
"Nu numai că aceasta este forma uzuală şi recomandată de orice lexicon, dar ea există ca atare, adaptată morfologic limbii române după principiul fonologic, în toate dicţionarele româneşti, cel puţin din 1975 (vezi DEX 1975). Fac această precizare tocmai pentru că eu, de multă vreme, mă amuz teribil de cei care se cramponează de forma ‘vis-a-vis’, în ciuda faptului că nu au studiat franceza la şcoală şi în pofida necunoaşterii formei corecte a prepoziţiei în chiar limba de origine: vis-à-vis. În limba franceză diacriticele sunt foarte importante şi, ca atare, ele nu sunt opţionale, or, dacă vrem să facem paradă de cunoştinţele noastre de limba franceză în scris, să o facem à la française jusqu’au bout."

Recunosc că am stat la îndoială când am postat un material, şi am ajuns la scrierea cuvântului acestuia...