Da, asteptam clipa minunata a vesniciei cu Hristos.
Nădejdea mea e Dumnezeu,
Puterea Lui e mare.
/: Prin dragostea şi harul Său
Nădăjduiesc şi cânt mereu,
Căci a salvat sufletul meu
Din veşnica pierzare :/
O licărire-n infinit
E viaţa mea întreagă,
/: Dar pentru mine S-a jertfit
Isus din cer m-a mântuit
Şi-o viaţă fără de sfârşit
De veşnicii mă leagă. :/
Ţărână trecătoare sunt,
Dar cred în nemurire,
/: Căci Duhul Celui veşnic Sfânt
Îmi dă putere şi avânt
Să pot pleca de pe pământ,
Dincolo-n strălucire :/
Sunt călător spre ţara mea,
Cu Domnul am izbânda
/: Mi-e călăuză dreapta Sa
O, Doamne, Tu nu vei lăsa
Nicicând să cadă-n lupta grea
Fiinţa mea plăpândă :/
În glas de ciocârlii duios
Şi-n vuietul de ape
/: În flori şi-n tot ce-i mai frumos,
În cei răscumpăraţi de jos,
Iubirea sfântă-a lui Hristos
O simt tot mai aproape. :/
Eu am aflat în Creator
Şi pacea şi menirea
/: Stăpân al lumii ziditor
Tu mi-ai dat lacrima de dor
Să Te iubesc, să mă-nfior
Şi să-Ţi aştept venirea :/
HTTP/:;Irinamateias.ro
12.09.2008
torrent de boue
Asta e nimic pe langa ce ne-a fost dat noua, romanilor sa vedem si sa induram...
Cu natura nu te poti pune.
07.09.2008
Simina Palincas
Pentru ca le apreciez foarte mult pe Simina si Gabriela Palincas, care atrag suflete la mantuire, prin talentul lor, mesajul cantarilor, adaug aceasta prezentare a inceputului Siminei in ale muzicii crestine, facuta de ea insasi:
Repere din viata Siminei
"Cateva cuvinte despre mine: Am inceput sa cant pe la 13 ani, pana atunci nu prea am avut legatura stransa cu muzica. Bineinteles, cantam, insa faceam acest lucru mai mult ca si un hobby, era o activitate secundara la care nu ma gandeam serios!
Intr-o zi, a venit mama mea acasa cu o caseta cu muzica crestina, iar una din piesele de pe acea caseta mi-a atras atentia in mod deosebit. Mama mea m-a rugat tare mult sa o invat si sa o cant...i-a trebuit mult sa ma convinga, deoarece eu eram convinsa ca muzica e pentru oameni cu adevarat talentati si eu nu ma consideram o persoana cu un talent prea mare! Asa am ajuns sa cant aceasta piesa in biserica Elim din Timisoara, cand directorul Revistei Elim, Ghitza David, mi-a propus o colaborare cu un studio crestin (Speranta), totul fiind sponsorizat de el sau de revista, nici nu stiu prea bine.
Totul s-a petrecut ca si intr-un vis, la care nici macar nu am avut curajul sa visez! Asa am ajuns la studio...eu o fata de 14 ani... . Cand am ajuns acolo, ma uitam in jur de parca aterizasem pe o alta planeta...o planeta a muzicii, despre care nu stiam aproape nimic!!! Asa a luat nastere primul meu album, un album la care pot spune ca am facut cunostinta cu muzica... .
In urmatorii ani, dupa ce mi-am dat seama ca muzica nu este un lucru de apucat, am inceput sa imi aprofundez cunostintele, pentru a putea sa fac totul la o cat mai buna calitate. Am inteles ca, de fapt, nu eu am ales drumul acesta, ci El l-a ales pentru mine! Pot afirma cu tarie ca acest fapt este un Har pe care nu l-am meritat, un har de care ma bucur enorm. Momentele pe care le petrec cantand, bucuria pe care o vad pe fetele celor ce ne asculta imi umple inima si viata. Sunt sentimente pe care nu am curajul sa le schimb cu nimic altceva si voi multumi lui Dumnezeu toata viata pentru iubirea si indurarea pe care si le-a manifestat fata de mine!
Anul acesta am scos un nou album, de care sunt pe deplin multumita. Este un moment pe care l-am asteptat mult si Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca a facut posibil acest lucru. Cu aceasta ocazie am cunoscut oameni deosebiti, talentati, pentru care am un respect aparte. Voi aminti doar cativa dintre ei: compozitorul PUIU CHIBICI, caruia nici nu am cuvinte indeajuns sa-i multumesc, OVIDIU BERGHEANU, ALIN TIMOFTE, stafful STUDIOULUI MESAJ si IOSIF MURESAN!
Din momentul in care Lavinia si Adina au inceput sa cante, au dus mesajul Evangheliei la mii de oameni din mai toate orasele tarii noastre, au aparut pe posturi de radio si televiziune precum Vocea Evangheliei, Micul Samaritean, Radio CNM, Trans World Radio, UCB - Europe, Tele 7abc, TVR2, si alte televiziuni locale, au efectuat turnee in Spania, Italia, Grecia, Belgia, Germania, Franta, Anglia, unde au si scos un album in limba engleza si pregatesc alte turnee in Australia si SUA. Este un mod de a raspunde chemarii pe care Dumnezeu le-a facut-o, implinind Marea Insarcinare pe care El a dat-o tuturor ucenicilor Lui, aceea de a duce Vestea Buna pana la marginile pamantului! ''
Palincas Lavinia-Simina &
Palincas Adina-Gabriela

Puiu Chibici-Suntem doar o rasuflare
Suntem doar o rasuflare,
Abur spulberat de soare
Simple adieri de vant
Si o mana de pamant
Suntem mici dar Tu esti mare
Doamne caci in stramtorare
Doar prin tine existam
De aceea Te laudam.
Tu Isus din bolta-albastra
Ai venit in barca noastra
Ne-ai scapat de toti cei rai
Caci Tu-I aperi pe ai Tai.
Cand zaceam in neputinta
Mi-ai fost steag de biruinta
Ne-a calauzit mereu
Dreapta ta de Dumnezeu.
Sa stie intreaga lume
Ca sub cer e doar un nume
Doar un nume glorios
Numele Isus Hristos.
Si in orice imprejurare
Ai fost a noastra salvare
Si-n primejdii si-n nevoi
Doamne ai fost langa noi
Te laudam cu-al nostru cant
Tara, fiu si Duh Preasfant.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)