30.04.2013

Sonetul crucii

Și lemnul se stingea a sacrificiu,
Dezmoștenit de propria-i pădure,
Când, cunoscând sărutul de secure,
Se-ncrucișa tăcut pentru supliciu.

A-mbrățișat damnați prin vremi obscure,
Dar ce purta acum pe frontispiciu,
Era-nceputul unui edificiu
În care Domnul slavei să se-ndure.

Un lemn, o cruce se-nfrățea cu slava
Sub mușcături atroce de piroane,
Când lumea își scuipa spre ea otrava,
Dar Cel crucificat, prins de frisoane,

Înnobila iar, prin iertare, pleava:
Pe ei, pe noi, pe mii de milioane!
 
 Simion Felix Marțian

http://bisericapenticostalamaranatavulcan.wordpress.com/2013/04/29/sonetul-crucii/

Suleyman Magnificul-ep. 63 si 64