22.03.2008

Constatare

Mai presus de durere, e iubirea,
Mai presus de mândrie, e căirea,
Mai presus de regrete, e iertarea,
Mai presus de lacrimi, este cântarea.

INDEMN

Doresc ca orice persoană, care trece prin incercari care i se par insurmontabile, să nu dispere, să nu recurgă la acte necugetate, să nu se cufunde într-o viaţă imorală, în băutură, droguri, pentru că numai Dumnezeu ştie de ce trebuie să trecem prin astfel de încercări. Fiecare să îşi ducă crucea, care pentru unii este mai uşoară, pentru alţii mai grea. Nu este nimic care să depăşească posibilităţile noastre de a suporta. Fiecăruia i se pare că oful său este cel mai greu! Doar raportându-te la jugul altora, poţi să îţi dai seama că, poate, pentru tine, este mai uşor şi nu mai greu.
Doresc celor care sunt nefericiţi, putere şi multă încredere în Cel care ştie şi poate tot!
Fie ca El să vă poarte tuturor de grijă!

CUPA INIMII

Dacă-n cupa inimii, ură-aş fi strâns,
Doamne, ar fi de-ajuns,

Oceanele din albie să scoată,
Iar Pământul s-ar umple de apă.

Dar sufletul meu e colţ edenic
Plin, ca grădina ce-nfloreşte,
cu pomi argintii,
Unde se zbenguie ciripitoare
zglobii.

Dacă Cuplul primar aici ar veni,
Fructul interzis nu l-ar pofti…

21.03.2008

MATERNITATE

Fior de mamă duioasă,
Dor de felină furioasă,
Mamă binecuvântată
De toţi îngerii, deodată!

Tremur, zâmbesc, mă înfior
Când simt semnul vieţii uşor,
În pântecul greoi, bombat,
Cu un cerc de foc încleştat,

Speranţele mă-nlănţuiesc,
Genealogii eu construiesc.
Văd un prinţ de basm trucat
În plodul abia conturat...

BALSAM

Sunt pom cu rod, lâng-o fântână,
În zi toridă-apă rece, bună.
Umbre materne, ce învăluie lin,
Soare apocaliptic pe cer senin,

Balsam pe-o rană adâncă,
Rouă catifelată pe luncă,
Înfiorare în miez de noapte,
Plăpânde visuri de puritate,

Lună hieratică după o eclipsă,
Versuri de sânge într-o elipsă,
Sudoare şi belşug de grâne,
Strigăte-n noapte şi…suspine.

VORBESC

Stau pe un nor uitat, stingheră,
Trec prin eternitate, efemeră.
E pârjol in suflet, pustietate,
Făuresc vise, se năruiesc toate!
Atunci, mă întreb nedumerită:
Nicio fiinţă nu-i fericită?

20.03.2008

SUFLET

În noapte de taină, cu lună,
Lugubru, clopote răsună…
Pe scena sufletului s-adună
mimi fantomatici,
ce joacă nebunatici
În cerc de foc.

Vâlvătaia sufletului
e de nepotolit,
aprină cu jar sfinţit,
din focul sacru
al Necuprinsului.

19.03.2008

Viata, pur si simplu

O bunică nostimă

O ştire nemaiauzită în toată lumea!
Se vorbea de coborârea primilor oameni pe astrul nopţii, LUNA.
Bunica mea era extrem de agitată şi nervoasă, plimbându-se prin casă, ca leul în cuşcă, de colo-colo, fără să spună nimănui ce căuta.
Intrigat de atitudinea ei, într-un târziu, fiul meu o întreabă:
-Ce cauţi, buni?
-Nu-mi găsesc ochelarii...
-De ce ai nevoie de ei ?
-Vreau să văd şi eu steagul de pe Lună, a răspuns ea cu candoare.


Bunica mea a participat la aproape toate înmormântările din satul ei.
Într-o zi, Dadi, strănepotul ei, o întreabă:
-Bună, cine a murit?
-Valerica, a răspuns ea prompt...
-A murit de tot!? continuă năzdrăvanul de strănepot.
-Doamne, nu mă lăsa...! De bună samă, că de tot!, a răspuns ea, revoltată de o asemenea întrebare, nebănuind capcana năstruşnicului de copil.

PSALMUL 38

“Doamne, nu mă mustra în mânia Ta… căci săgeţile Tale s-au înfipt în mine…”

Nu este ruşinos pentru un om să-şi recunoască limitele şi greşelile sale. Este chiar de recomandat să facem asta, deoarece ne acceptăm condiţia noastră de om supus greşelilor.
A recunoaşte fragilitatea noastră şi păcătoşenia noastră în faţa Celui care este Iertare, este ceva plăcut lui Dumnezeu, care este gata oricând să ne acorde iertarea Sa, dacă venim în faţa Lui cu rugăciuni şi cu un suflet zdrobit.

“Îmi mărturisesc fărdelegea, mă doare păcatul meu,” spune regele David .
Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!”

Acest psalm este un vaiet întrerupt de chemări în ajutor, a unui om conştient că greşelile sale îl menţin departe de Dumnezeu.
El este izolat, îndepărtat de Dumnezeu, supus unei ostilitaţi, ale cărei raţiuni nu le înţelege.
Este un tip de rugăciune a unui suflet înfricoşat care se teme că Dumnezeu nu-l mai iartă. “…o durere arzătoare îmi mistuie mădularele, şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.”

Suntem noi gata să ne recunoaştem greşelile, şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ierte?