Dupa `90, incepuseră evanghelizările in multe orase din tara. Era ceva nou, dupa ce atatia ani au stat romanii departe de biserici.
Eu mă simţeam bine, sufleteşte. Imi placea tot ceea ce auzeam acolo, ma identificam cu ceilalti ascultatori ai mesajului divin, dar nu mă puteam abţine să nu plâng, încât chiar mă simţeam jenată faţă de cei din jurul meu, fiindcă din ochii mei curgeau, ca din nişte fântâni arteziene, pârâuri de lacrimi, vorba unei poezii pe care am scris-o: "Cartea Cunoştinţei deschid, /
Citesc, citesc, înţeleg, plâng".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu