29.05.2008

Vremuri grele

Când l-am cunoscut pe viitorul tată al copiilor mei, eram la nunta celor ce aveau să-mi devină naşi. Ea era verişoară primară cu mine, iar mirele era ca un frate cu cel care avea să-mi devină soţ.

El era cel de-al doilea copil al unei familii de cinci copii, cel mai mic, Vasile, având doar patru ani, când le-a murit mama! Sărmana rămăsese însărcinată cu cel de-al şaselea copil, numai că bunica lui a învăţat-o pe fiica sa să facă ceva ca să piardă sarcina. Aşa a făcut nefericita. Şi-a introdus o plantă sălbatică în vagin şi a aşteptat să vadă rezultatul.

Multe femei procedau aşa. Chiar bunica mea îmi povestea cum proceda ea ca să scape de o sarcină nedorită. Lua o plantă din grădină, de obicei, fiind vorba de pelin, şi şi-o introducea înăuntru.
-Bună, spălai pelinul înainte ?, întrebam eu curioasă.
-Da de unde!, răspundea ea cu candoare, uimită de aşa întrebare. Cine se spăla atâta ca voi! Ne spălam doar sâmbăta ca să mergem a doua zi la biserică.
Buna mea a fost o femeie foarte rezistentă şi a scăpat de la multe nenorociri care s-au abătut asupra sa.

Nu la fel s-a întâmplat şi cu mama sotului meu care a făcut un avort septic, în urma manevrelor greşite de a scăpa de sarcina cu pricina.
Au plecat cu ea s-o ducă la spital, unde a stat două săptămâni. I-a cerut mamei sale să îi facă "laşti" cu lapte, să i le aducă la spital. Când a ajuns la spital la ea, medicii i-au spus bătrânei că trebuie s-o ia acasă pe fiica ei, fiindcă nu se mai putea face nimic. Au făcut rost de o căruţă şi au scos-o din spital, dar pe drum s-a stins. Înainte, a cerut să îi dea apă din râu şi a murit apoi.

A fost jale mare în sat, deoarece au rămas orfane cinci suflete nevinovate, doar cu tatăl şi cu bunica maternală, care, după un an, s-a stins şi ea. Nu s-a putut împăca cu ideea că fiica i-a murit din cauza ei, ea fiind autorul moral al acestei fapte.

După puţin timp, copiii au fost duşi la orfelinate, mai puţin, fiica cea mai mare, care a ramas acasă ca să se ocupe de gospodărie, alături de tatăl ei.

Era prin 1947, după război, când era sărăcie lucie în multe familii. Fraţii lui Ioan au avut noroc -daca se poate numi asa,- că au fost duşi la orfelinat. Altfel, ar fi rămas slugi pe la cei bogaţi, fără un minim de pregătire. Toţi erau frumoşi, inteligenţi şi descurcăreţi, viaţa fiind mentorul cel mai bun. Unii dintre ei s-au dus şi la facultate, obţinând bursă socială, şi mai lucrând în timpul vacanţei, au reuşit să se menţină pe linia de plutire în viaţă, ba chiar să se ia la întrecere cu mulţi care au primit totul de-a gata de la părinţi.

Niciun comentariu: