Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.
Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: "Rămâi, eşti prea frumoasă!"
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.
Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.
Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.
Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.
Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-I smulg povara.
Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.
Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.
-Dar unde duci,străine, povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
-Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...
-Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
-Eu... am şoptit în silă, eu... căutam iubirea...
-Iubirea? ... fu răspunsul străinului. Eu sunt...
Publicat de Cerboaicaiubita
HTTP/:;Irinamateias.ro
03.10.2009
Invata engleza cu ...
Eu am invatat la scoala rusa si franceza, dar, acum, am nevoie de engleza, asa ca nu pierd ocazia de-a impartasi si cu altii o lectie buna de engleza.
28.09.2009
Religia secolului XXI
"Nu cu mult timp in urma, a vorbi despre spiritualitate parea inoportun, ba chiar indecent sau oricum suspect. Parea ca oamenii l-ar fi ingropat definitv pe Dumnezeu, etichetand drept ridicol tot ceea ce semana chiar si de departe cu religia, acel “opiu al popoarelor” sau (mai nou) iluzie nevrotica. In prezent insa, aceasta situatie pare radical schimbata. Spiritualitatea este din nou la moda, avand in vedere ca, potrivit celor mai recente statistici, in lume se calculeaza circa 20.000 de noi religii si peste 30.000 de confesiuni care se declara crestine." http://www.descopera.ro/cultura/4933498-noile-religii-ale-lumii-credinta-in-secolul-xxi
Atentie la exprimare!
Ieri , la Biserica, am ascultat o predica interesanta, care m-a zidit sufleteste, iar cel care a sustinut-o este o persoana care vorbeste destul de bine si este documentat in ceea ce sustine.
Numai ca, eu, atenta la exprimari, aceasta fiind un "defect" profesional, am fost zgariata la urechi de folosirea repetata, in mod gresit, a pronumelui de identitate.
Va dau cateva exemple:
"Eu insami, spunea el si a repetat de mai multe ori. Forma corecta e insumi.
Isus insasi . Se spune si se scrie: insusi.
Sa ne reamintim formele corecte:
masculin
insumi
insuti
insusi
feminin
insami
insati
insasi
Cam aceleasi greseli se fac si cu pronumele care, dar asta, pe data viitoare!

23.09.2009
Duh de rugaciune-Speranta
O minunata cantare interpretata de grupul "Speranta".
Cu totii avem nevoie de un "duh de rugaciune", deoarece, cred, ca multi acordam prea putin timp acestei activitati spirituale, in goana nebuna dupa latura materiala a vietii.
Gripa de temut
PE GINDURI: GRIPA PORCEASCA (SWINE FLU) -INFORMATII
Cand e vorba de sanatate, intotdeauna ne prinde bine orice informatie.
Nu stiam ca pentru cresterea imunitatii este recomandata vitamina D, asa ca, multumesc, Rodica, de informatie!
Cand e vorba de sanatate, intotdeauna ne prinde bine orice informatie.
Nu stiam ca pentru cresterea imunitatii este recomandata vitamina D, asa ca, multumesc, Rodica, de informatie!
22.09.2009
O pagina orecare, de traire...
Pagina din cartea nepublicata a prietenei mele, pe care o postez. Cu acordul ei...
"M-a invitat tipa înăuntru, în camera ei, şi eu am început bombardamentul cu întrebări iscoditoare:
-Unde vă sunt părinţii?
-Sunt plecaţi la ţară, unde şi locuiesc, a răspuns ea ingenuă. Ei vin mai rar pe-aici, iar eu stau singură, doar cu fetiţa, a răspuns ,,arătarea''. Din acele prime cuvinte, a început să se contureze în mintea, şi, mai ales, în sufletul meu, imaginea trio-ului conjugal în care trăiam. Dar am fost foarte calmă, deşi doar în aparenţă, şi mi-am continuat investigaţia ad-hoc.
Am întrebat ce este cu fetiţa, o copilă de vreo 12 ani, cu un handicap motoriu, unde este tatăl ei, ş.a. m.d. Cât de mult doream să-mi răspundă pozitiv la ultima întrebare ! Dar nu, realitatea era dură pentru mine! Tipa divorţase la naşterea fetiţei, fiindcă soţul fusese o "canalie", după spusele ei. Şi… soţul meu se găsea în casa ei, pe post de mare zugrav! Vă cam imaginaţi cum stăteau treburile, nu este aşa?
Am mai trăncănit noi, de una de alta, şi, până la urmă, chiar mi-a devenit simpatică, dorind să intru şi eu în marea lor familie, dacă soţul meu se simţea aşa de bine printre ai săi.
Sfântă Naivitate şi Josnică Perversitate! "

21.09.2009
Eu simt cum zbor
Eu simt cum zbor
dar n-am aripi
ascult tăcerea-mi din cuvinte
şi poposesc pe
lespedea mormântului
pustiu, de gânduri gol
ca cea din urmă pasăre
întoarsa şi cuminte.
Sursa:http://ancidan.blogspot.com/
dar n-am aripi
ascult tăcerea-mi din cuvinte
şi poposesc pe
lespedea mormântului
pustiu, de gânduri gol
ca cea din urmă pasăre
întoarsa şi cuminte.
Sursa:http://ancidan.blogspot.com/
19.09.2009
Veronica A. Cara: Prejudecati
Veronica A. Cara: Prejudecati
Am citit cu atentie linkul de mai sus si mi-a adus aminte de "prieteni".
Cel mai bun prieten e cel virtual. El nu te tradeaza, nu te barfeste, il "scoti" cand vrei din "ograda" ta, fara sa se supere sau sa se simta tradat...
Am avut cateva experiente cu cele mai bune prietene.
Intr-o zi-dupa multi ani de cand nu ne-am vazut-, am trecut pe la cea mai buna prietena si fosta colega de serviciu. Vroiam sa stau doar cateva minute, s-o salut, s-o intreb de sanatate si sa plec, mai ales ca eram insotita de fiul si sotul meu, care urmau sa intre la barul unui prieten, fiind cu masina, si sa consume un suc, pana eu stau cateva momente cu prietena mea.
Am strigat la poarta-era la curte-, a venit sotul prietenei, apoi, a chemat-o pe ea, care mi-a spus sa nu ma supar si sa vin alta data, ca fiul ei, sosit din alta localitate, este la ea.
Am plecat atat de ofensata in sufletul meu si mi-am zis ca nu voi mai calca niciodata pe acolo. Era o prietena care mi-a venit de multe ori in casa, si, poate, nici eu nu eram pregatita s-o primesc, dar nu mi-ar fi trecut nicicand prin minte s-o intorc de la usa...
De, cat traim invatam sa ne reconsideram prieteniile.

17.09.2009
Nu te teme
"Exista in fiecare dintre noi setea de a ne depasi pe noi insine,de a fi in unele aspecte ,ca Dumnezeu.
Este reflexul copilului care isi doreste sa se asemene cu tatal lui.
Dimineata ne rugam..."Doamne ajuta-mi sa-ti seman,pana ce chipul Tau va fi reprodus in mine""
Vezi tot articolul, aici
Sursa:http://www.resursecrestine.ro/

14.09.2009
15 septembrie-prima zi de scoala
Prima zi de şcoală: „Bine «a-ţi» venit!“prima-zi-de-scoala
Bine "vam" gasit!
Nu stiu de ce, dar toata noaptea am visat ca predau o lectie de chimie si rasfoiam de zor prin cartea de chimie sa gasesc lectia...
Acest cosmar se repeta destul de des: fie nu gasesc lectia in carte, fie nu vad nimic ce scrie pe pagina lectiei de predat...

Incercarea-Carmen Prodan
Cand suntem "incercati", cartim. Doar El stie de ce ingaduie incercarile in viata noastra.
Incercarile ne intaresc caracterul, "lucreaza" spre binele omului.
Glorie si slava-Carmen Prodan
"Inimile noastre canta:Aleluia!
Fii in veci glorificat!"
El merita cinstirea noastra.
Toamna
Ea, toamna de Amelia Magori
Toamna
a înflorit pe străzi
covoare parfumate
divine...
cu bucurie
m-a-ntâmpinat astăzi
şi a plecat
fugind spre tine!
E vremea
frunzelor ce mor
nimic nu mai e
ca-nainte...
e starea
după-un dulce-amor
şi visul
drag tulburător din minte.
Ea îşi scutură
pletele-n vânt
cu frunze blonde
ruginii,
lăsând în urmă
cu avânt
misterul,
suspinelor târzii !
Toamna
a înflorit pe străzi
covoare parfumate
divine...
cu bucurie
m-a-ntâmpinat astăzi
şi a plecat
fugind spre tine!
E vremea
frunzelor ce mor
nimic nu mai e
ca-nainte...
e starea
după-un dulce-amor
şi visul
drag tulburător din minte.
Ea îşi scutură
pletele-n vânt
cu frunze blonde
ruginii,
lăsând în urmă
cu avânt
misterul,
suspinelor târzii !
Cum sa fii un adevarat crestin
"Te-ai întrebat vreodata ce înseamna sa fii mântuit si cum poti fi un adevarat crestin ?
Aceasta este întrebarea la care trebuie sa raspunda fiecare om, pentru a fi fericit si a gasi siguranta vesniciei.
Poate sunt lucruri în viata ta, care par sa nu mearga bine. Ai încercat multe solutii pentru a le îndrepta, dar acestea au dat gres. Daca înca nu ai gasit raspunsul pe care îl astepti, de ce n-ai lua aminte la ceea ce Dumnezeu ar vrea sa-ti spuna ?
Cuvantul lui Dumnezeu cuprinde raspunsuri concrete la orice întrebare, iar Domnul Isus ,are solutii si pentru problema cu care te framanti astazi !
Poate ca povara sufletului tau este cauzata de faptul ca:
- Te simti vinovat si nu stii cum sa gasesti eliberare si pace ?- Ti-ai facut planuri pentru viitor, dar n-ai siguranta ca se vor împlini ?- Esti singur si ai nevoie de cineva care sa te iubeasca si sa te înteleaga ?- Cauti fericirea si împlinirea în viata, dar nu o poti gasi ?- Doresti sa stii cum poti sa ajungi mîntuit si cum sa fii un adevarat crestin ?"
Material preluat de pe misiune.ro

13.09.2009
"Avem nevoie de Dumnezeu"
"Avem nevoie de Dumnezeu, mai mult ca oricand", spune cantecul Siminei, http://disa-amestecate.blogspot.com/2009/02/simina-avem-nevoie-de-dumnezeu.html, si, totusi, azi, mai mult ca oricand, El este injurat, batjocorit fara motiv, negat, si I se atribuie toate neajunsurile noastre.
Am intalnit oameni care injura de cele sfinte, aproape in fiecare minut, si, apoi, se mira ca le merge rau.
In loc sa-I aducem cinste, onoare, si sa-I multumim pentru toate lucrurile, bune sau rele, noi , romanii, mai ales, ne intrecem, care de care mai abitir sa ne "racorim" de frustrarile noastre, aducandu-I ocara Celui care ne-a creat intr-un chip atat de minunat...

08.09.2009
Portia de umor
Eu nu am memorie pentru bancuri, dar asta nu inseaman ca nu gust o gluma buna.
Vreti sa va descrtiti fruntile, cititi, umor
Vreti sa va descrtiti fruntile, cititi, umor
Paradoxurile empatiei
"Pe ecranul televizorului se deruleaza imaginile unui eveniment dramatic de natura colectiva (cutremur, inundatie, operatiuni militare cu victime din randul civililor, atentat). Imaginile suscita in unii o dorinta intensa de a face ceva, a fi acolo, a da o mana de ajutor pentru a usura suferinta altcuiva (activare empatica), iar in altii sentimente contradictorii de apropiere emotiva si detasare deopotriva (sau mai rau, repulsie) ca si cum cele intamplate in fond nu i-ar privi. De multe ori, spun specialistii, in urma unei supradoze mediatice, se declanseaza in spectator dorinta de a se reintoarce rapid la normalitate, la micile amanunte ale vietii de zi cu zi, in dorinta de a sterge din minte cat mai rapid posibil evenimentul traumatic. Dupa cateva zile, chiar la cei care s-au lasat implicati emotional, interesul incepe sa se diminueze si in cele din urma vor continua sa simta empatie doar observatorii care intr-un fel sau altul au intrat concret in contact cu victimele."
Vezi mai multe, aici
Vezi mai multe, aici
Abonați-vă la:
Postări (Atom)