Învierea prăvăleşte piatra
De la poarta minţii ferecate
Şi redă speranţa revederii
Celor dragi îndureraţi de moarte.
Învierea reuneşte grupul
Celor ce-au promis să Îl urmeze,
Motivând şi pregătind momentul
Bisericii-n timp să se lanseze.
Învierea netezeşte drumul
Adevărului de-a fi primit,
Alungând povara necredinţei
Sufletelor ce s-au pocăit.
Învierea întregeşte planul
Martorilor dat să Îl vestească
Preţiosul Dar al Trinităţii,
Singurul lăsat să mântuiască !
Sursa:http://poezii.resursecrestine.ro/poezii-Invierea-biruieste(Marcu-16)-8945.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu