Dacă ar fi să enumăr greşelile pe care le-am făcut şi încă le fac.... şi dacă mi le-aş aminti pe toate.... nu ştiu dacă aş avea puterea să mă iert.... greşeală după greşeală, dezamăgire dupa dezamăgire.... de ce aleg să fie aşa?
Mă doare neîncrederea în Tine, mă doare iresponsabilitatea mea şi mai ales puţina mea credinţă..... Doamne, câte mi-ai promis.....câte am promis şi eu.... şi uneori n-am făcut nimic.... poate pentru că am încercat să fac eu ceva şi uneori chiar am crezut asta..... iar....vin înaintea Ta, dezamagit, aproape la pamant......în suflet speranţa parcă se stinge... şi ce bine e lângă Tine....lângă Crucea Ta unde ai suferit şi durerea mea, unde ai simţit şi chinul meu.....ce mare a fost iubirea Ta acolo ...pe Golgota suferinţelor....Iubire sublimă.... oare când o sa fiu ca Tine? Ajută-mă .... cel puţin să încerc să fiu aşa cum ai fost Tu..... Iubire.....
Ne iartă,... fluviile nu curg spre mare cu atâta repeziciune precum noi oamnii spre greşală.... Ne place să ni se vorbească despre greşeli, dar să nu fie nimeni dintre noi vizat în mod concret. Tocmai de aceea, pentru că noi fii lui Adam, doream să fim mari, Tu Doamne, Te-ai făcut mic. Pentru că noi nu vrem să ne plecăm, Tu Doamne, Te-ai umilit. Pentru că noi vrem să stăpânim, Tu ai venit ca să slujeşti.... Viaţa noastră este atât de mult alcătuită din vieţile altora, că face cu ele un amalgam din care e greu, e imposibil să mai separi substanţele iniţiale, în stare pură. Tocmai de aceea, niciodată nu putem ce proporţii iau faptele boastre-n viaţa celuilalt. Răul pe care i l-am făcut rămâne bun făcut.... Cât de puţin se cunosc oamenii! Îşi dispreţuiesc, îşi minimalizează trecutul, se leapădă fără nici o jenă - faţă de ei înşişi, în primul rând - de bucăţi din ei, din ceea ce a însemnat trupul şi sufletul lor la un moment dat, şi-n schimb le cer altora să rămână ca o stâncă, neschimbătorii ca un mit. Câtă superficialitate e-n om...Dacă cineva are încredere în tine eşti obligat să-i îndreptăţeşti încrederea. Omul care nu ştie să dea la oparte ce-a fost şi ce-o să fie şi cum ar trebui şi care nu se nu se dăruieşte lui ce are, are cel mai mare defect...
Pyrrhus, regele Epirului, a fost foarte trist când a murit cel mai iubit prieten al său. „Nu te întrista aşa, îi zise un curtean, prin plâns şi lacrimi nu vei putea îndrepta nimic“. „Ştiu adevărul acesta prietene, răspunse regele, dar mi-a murit prietenul înainte de a-l preţui cum se cuvine“
Nu-i uşor să iubesti, dacă adesea dăm greş cu dragostea noastră, cauza acestor eşecuri nu trebuie căutata, oare, în greşelile şi defectele noastre? Oare iubirea nu a fost numai ciocnirea a doua egoisme? În realitate, am depăşit, oare, întodeauna zidul de piatră al egoismului nostru? Căci, dacă adevărata iubire este izvorul Fericirii, adesea preţul ei este suferinţa.
Ce înseamnă să iubeşti?... înseamnă pornirea în întâmpinarea celuilalt. Ce înseamna să iubeşti?... înseamnă să te uneşti. Dar, pentru această unire, trebuie să uiţi de tine, să dispari, să mori înaintea celuilalt. Ce înseamnă să iubeşti?... A iubi înseamnă să fi răstignit pentru altul.
Cu toate că omul este solitar, viaţa îl leagă de comunitate. Dar păcatul ne împarte şi ne separă unul de altul. Cu toate acestea, trebuie să ne găsim reciproc, să ne asumam povara unul altuia, să ne rugăm. Trebuie să ne împăcăm ca să înlăturăm astfel piedicile din calea Marii Înţelegerii. Singuratatea, este dureroasă. În definitiv, numai Iubirea Mântuitoare este capabilă să o învingă şi, totodată, să pecetluiască şi să ne sfinţească frăţietatea, colectivitatea, părtăşia, sau cum vrem noi să-i spunem.
Se spune că un mare rabin îşi privea într-o zi nepotul cum se juca. Se juca de-a v-aţi ascunselea. Şi la un moment dat observă că bunicul lui est foarte trist, ba chiar ca începe să plângă. Se apropie de el şi îl întrebă: "De ce plângi bunicule?" Iar rabinul îi răspunde: "Am înţeles că şi Dumnezeu vrea să Se joace cu noi de-a v-aţi ascunselea, dar nimeni nu vrea să Îl caute, nimeni nu vrea să se mai joace cu El". Răspunsul acesta ar trebui să ne dea mai mult de gândit şi să intrăm în acest “joc” - un joc al iubirii şi al iertării....
... Învaţă-ne să iertăm, ...învaţă-ne să iubim, ...pentru ca ştim că nu e uşor să iubesti, Doamne!
2 comentarii:
Gânduri despre iubire
Dacă ar fi să enumăr greşelile pe care le-am făcut şi încă le fac.... şi dacă mi le-aş aminti pe toate.... nu ştiu dacă aş avea puterea să mă iert.... greşeală după greşeală, dezamăgire dupa dezamăgire.... de ce aleg să fie aşa?
Mă doare neîncrederea în Tine, mă doare iresponsabilitatea mea şi mai ales puţina mea credinţă..... Doamne, câte mi-ai promis.....câte am promis şi eu.... şi uneori n-am făcut nimic.... poate pentru că am încercat să fac eu ceva şi uneori chiar am crezut asta..... iar....vin înaintea Ta, dezamagit, aproape la pamant......în suflet speranţa parcă se stinge... şi ce bine e lângă Tine....lângă Crucea Ta unde ai suferit şi durerea mea, unde ai simţit şi chinul meu.....ce mare a fost iubirea Ta acolo ...pe Golgota suferinţelor....Iubire sublimă.... oare când o sa fiu ca Tine? Ajută-mă .... cel puţin să încerc să fiu aşa cum ai fost Tu..... Iubire.....
Ne iartă,... fluviile nu curg spre mare cu atâta repeziciune precum noi oamnii spre greşală.... Ne place să ni se vorbească despre greşeli, dar să nu fie nimeni dintre noi vizat în mod concret. Tocmai de aceea, pentru că noi fii lui Adam, doream să fim mari, Tu Doamne, Te-ai făcut mic. Pentru că noi nu vrem să ne plecăm, Tu Doamne, Te-ai umilit. Pentru că noi vrem să stăpânim, Tu ai venit ca să slujeşti....
Viaţa noastră este atât de mult alcătuită din vieţile altora, că face cu ele un amalgam din care e greu, e imposibil să mai separi substanţele iniţiale, în stare pură. Tocmai de aceea, niciodată nu putem ce proporţii iau faptele boastre-n viaţa celuilalt. Răul pe care i l-am făcut rămâne bun făcut....
Cât de puţin se cunosc oamenii! Îşi dispreţuiesc, îşi minimalizează trecutul, se leapădă fără nici o jenă - faţă de ei înşişi, în primul rând - de bucăţi din ei, din ceea ce a însemnat trupul şi sufletul lor la un moment dat, şi-n schimb le cer altora să rămână ca o stâncă, neschimbătorii ca un mit. Câtă superficialitate e-n om...Dacă cineva are încredere în tine eşti obligat să-i îndreptăţeşti încrederea.
Omul care nu ştie să dea la oparte ce-a fost şi ce-o să fie şi cum ar trebui şi care nu se nu se dăruieşte lui ce are, are cel mai mare defect...
Pyrrhus, regele Epirului, a fost foarte trist când a murit cel mai iubit prieten al său. „Nu te întrista aşa, îi zise un curtean, prin plâns şi lacrimi nu vei putea îndrepta nimic“. „Ştiu adevărul acesta prietene, răspunse regele, dar mi-a murit prietenul înainte de a-l preţui cum se cuvine“
Nu-i uşor să iubesti, dacă adesea dăm greş cu dragostea noastră, cauza acestor eşecuri nu trebuie căutata, oare, în greşelile şi defectele noastre?
Oare iubirea nu a fost numai ciocnirea a doua egoisme?
În realitate, am depăşit, oare, întodeauna zidul de piatră al egoismului nostru?
Căci, dacă adevărata iubire este izvorul Fericirii, adesea preţul ei este suferinţa.
Ce înseamnă să iubeşti?... înseamnă pornirea în întâmpinarea celuilalt.
Ce înseamna să iubeşti?... înseamnă să te uneşti. Dar, pentru această unire, trebuie să uiţi de tine, să dispari, să mori înaintea celuilalt.
Ce înseamnă să iubeşti?... A iubi înseamnă să fi răstignit pentru altul.
Cu toate că omul este solitar, viaţa îl leagă de comunitate. Dar păcatul ne împarte şi ne separă unul de altul. Cu toate acestea, trebuie să ne găsim reciproc, să ne asumam povara unul altuia, să ne rugăm. Trebuie să ne împăcăm ca să înlăturăm astfel piedicile din calea Marii Înţelegerii. Singuratatea, este dureroasă. În definitiv, numai Iubirea Mântuitoare este capabilă să o învingă şi, totodată, să pecetluiască şi să ne sfinţească frăţietatea, colectivitatea, părtăşia, sau cum vrem noi să-i spunem.
Se spune că un mare rabin îşi privea într-o zi nepotul cum se juca. Se juca de-a v-aţi ascunselea. Şi la un moment dat observă că bunicul lui est foarte trist, ba chiar ca începe să plângă. Se apropie de el şi îl întrebă: "De ce plângi bunicule?" Iar rabinul îi răspunde: "Am înţeles că şi Dumnezeu vrea să Se joace cu noi de-a v-aţi ascunselea, dar nimeni nu vrea să Îl caute, nimeni nu vrea să se mai joace cu El".
Răspunsul acesta ar trebui să ne dea mai mult de gândit şi să intrăm în acest “joc” - un joc al iubirii şi al iertării....
... Învaţă-ne să iertăm, ...învaţă-ne să iubim, ...pentru ca ştim că nu e uşor să iubesti, Doamne!
Sorin, oare de ce invatam doar ura, violenta, crima, si iubirea, care ne e la indemana n-o apucam?
Trimiteți un comentariu