Ce zbucium, tristă poveste,
o turturea, fără veste,
fără pereche, a rămas
si-şi plânge oful pătimaş.
Mă-nfior, apăsată zac,
ca-ntr-o vară, un pitpalac,
ce versul de dor a uitat
într-un biet tril neterminat.
Inima mi-e torturată,
ca fecioara sacrificată
pe un altar incandescent,
pentr-un pretext incoerent.
Mă prăbuşesc zguduită,
Sunt cel căzut în ispită,
cu perfidie asaltat,
şi-mpins spre eternul păcat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu