HTTP/:;Irinamateias.ro

22.01.2014

Tragedia din Apuseni-păreri

Toţi îşi dau cu părerea despre cum şi ce ar fi trebuit făcut în cazul accidentului din Apuseni.
Nimeni nu se uită cu câtă demnitate a prezentat doctorul supravieţuitor evenimentele. Nu s-a plâns, n-a criticat pe nimeni, nu a cerut explicaţii de la nimeni pentru faptul c-au fost găsiţi atât de târziu, nici măcar n-a susţinut că cei doi decedaţi ar fi putut fi salvaţi, dac-ar fi fost găsiţi mai repede. A zis că-i este greu să se pronunţe, deoarece cei doi au fost pentru puţin timp conştienţi, ceea ce denotă că era greu să mai fie salvaţi. Poate doar dac-ar fi fost descoperiţi în primele 10 minute. Astfel de oameni merită tot respectul nostru.
Cohortele de urlători şi părerologi îţi provoacă o stare de lehamite, observând felul cum caută să se scoată în evidenţă pe seama tragediei unor oameni.
Toată consideraţia pentru sătenii care i-au găsit pe supravieţuitori. Ei sunt oamenii locului, îşi cunosc fiecare bucăţică de teren, şi au avut şi intuiţie şi încredere în Dumnezeu, cum spunea unul dintre moţi.
Să nu aruncăm cu piatra, şi să ne întrebăm ce acte de eroism am fi făcut noi, deoarece, de la căldurica din apartament, e uşor să ne spunem opinia.
Şi ceilalţi au stat în frig, mai ales, copilotul, grav rănit, dar, dac-au avut zile, au rezistat. 
Ieri, a murit, la datorie, un om, pe un utilaj. Nimeni nu face atâta tam-tam, şi nu-l declară erou...
A nu se exagera în astfel de situaţii!

Niciun comentariu: