De pe mail.
Popor român
– Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi
aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!
Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde
s-a născut.
De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor
născut, crescut şi educat în graniţele sale?
Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun
eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe
aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima
civilizaţie care se semnează pe acest pământ.
Scrierea sumeriană a apărut 1.000 de ani mai
târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul.
Cât timp o să te laşi neglijat?
Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a
cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii.
Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici
romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind
stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi
transforme teritoriul în paşalâc.
Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare.
NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT.
De ce te laşi dezbinat?
Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de
teama islamului.
Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a
salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii.
Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca
un paria.
Când îţi vei revendica drepturile?
Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu
Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru
Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus
minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat
nimeni.
De ce ai lăsat să se întâmple asta?
Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria.
Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor
urma?
Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii
nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale,
tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.
Tu taci !!!
Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării,
aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de
alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam.
Tu taci !!!
Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile
românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.
Tu taci !!!
Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din
ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are
nevoie de ei.
Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas,
te-ai gândit la asta ?
Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti,
lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană
vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.
Tu taci !!!
Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt
trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii
politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra
privilegiile.
Tu taci !!!
Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi,
arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile” la indicaţiile unor
străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta
se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara
rămâne pe butuci.
Tu taci !!!
Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse,
pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ,
cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele. Vechile situri arheologice
sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza,
Grădiştea, Munţii Buzăului,
sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor
privaţi care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă
nedescoperită.
Tu taci !!!
Elemente din tezaurul ţării, sunt trimise “la expoziţie” în
afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un
răspuns, se fac că au uitat de ele.
Tu taci !!!
Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină
de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi
dovezile de unitate naţională.
Tu taci !!!
Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi
fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart
banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare,
adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile
tale”.
Tu taci !!!
Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în
slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în
faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să
împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta
s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă
nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui.
Tu taci !!!
Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi
inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le
păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e
nimic deosebit.
Tu taci !!!
Şi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze
pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există
dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.
Tu taci !!!
În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac
că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu
li se întâmplă nimic.
Tu taci !!!
Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere,
bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la
reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe
internet sau nu primesc un SMS.
Tu taci !!!
Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis
spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu
faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis.
Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai
la intrare.
Tu taci !!!
Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de
echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se
întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de
naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează
Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului
Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.
Toţi tac !!!
Tu taci !!!
Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna
în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu
meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe
sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce
le vor urma.
Tu taci !!!
Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua
locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac
experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor
din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te
duce la pieire.
Tu taci !!!
Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează
împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu
legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul.
Tu taci !!!
Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare
a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile
interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine…
Tu taci !!!
Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui
are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii
români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce
îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul
făcut la investire.
Tu taci !!!
ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN,
ŞI TU TACI !!!
Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai
asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti,
să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate
afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută.
Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de
cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui
neam.
Cât o să mai taci ?
Trezeşte-te, popor român, trezeşte-te român adormit şi nu
lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu
îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai
să scrii.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu