Ma tem

De-atâta neagră suferinţă gem,
De-atâta zgură din juru-mi, mă tem.
Pentru a lumii răutate plâng,
Când simt ură, aripile-mi se frâng.

Atunci, când nu pot pe cei dragi salva,
Când nu pot, lacrimi grele alina,
Simt că bolta, pe umeri port,
Parcă sufletul din mine e mort.

Doar în Tine găsim alinare,
De la Tine aşteptăm salvare.
Dacă nu ai fi venit, Doamne, Tu,
Ar fi explodat demult, Pământu´.

Dacă n-.ar fi fost a Ta salvare,
Am pribegi cu toţi, fără-ncetare.
Tu, Fiul la moarte, Ţi-ai dat
Şi-ai spălat pe veci al nostru păcat.

O ţintă sublimă-n viaţă ne-ai dat,
Să fim cu Tine-n al Tău Palat.
Să nu mai cunoaştem chinuri, nevoi,
Doar Tu, Doamne, să fii pe veci cu noi.

Să ne fii mamă, tată, frate,
S-avem doar o inimă ce bate,
Necontenit, să Îţi cântăm cântări,
Tu să ne răsfăţi cu dulci mângăieri.

Adu, Doamne, clipa minunată
Când neagra noapte va fi uitată,
Mult doritele clipe supreme,
Când de nimic nu ne vom teme.

Când doar dragostea va fi-ntronată,
Iar Tu ne vei fi, de-a pururi, Tată.
Tu, Doamne, îmbrăcat în văpăi,
Vei fi pe veci cu răscumpăraţii Tăi.