Cu care scrii mereu pe-un drum.
Şi-apoi la ultima portiţă
Tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliţă,
Nu se mai șterge nicidecum.
Şi vorbe-n vânt şi fapte rele
Rămân pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
Nu se mai sterge nicidecum.
În ceasul greu de judecată
Îţi vei citi întregul drum.
Şi vei zbucni în plâns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
Nu se mai şterge nicidecum.
N-o poate şterge decât sânge,
dar sânge sfânt şi nu oricum.
Ce înger trupul său va frânge?
Şi-astfel, ce-ai scris, oricât ai plânge,
Nu se mai şterge nicidecum.
Isus cel drag veni din zare
Ca tu să scapi din foc şi fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-I ceri iertare,
Nu se mai şterge nicidecum.
Isus pe lemn răbdă arşiţa.
Isus e preţul tău acum.
Prin El eşti alb ca lămâiţa.
Şi tot ce-a scris cândva peniţa
Nu se mai şterge nicidecum…
Alte poezii de acelasi autor Aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu