Ferice-i omul ce porneste
Luandu-si zilnic a sa cruce
Cu cei rai nu se-mprieteneste
La sfatul lor el nu se duce
Cu pacatosii nu se-opreste
Pe calea lor intunecata
Si pe-a lor scaun de batjocori
Nu se opreste niciodata
Ci el placerea si-o gaseste
In tainele lui Dumnezeu
La legea lui si zi si noapte
Adanc el cugeta mereu
El este ca un pom sadit
Pe langa un izvor de apa
Da rod la timpul potrivit
Si nu se usca niciodata
Deaceea nu e-ngrijorat
Si nu sta la rascruce
Ca orice-ncepe a lucra
La bun sfarsit aduce
Nu-i tot asa cu cei ce-s rai
Ce misuna pamantul
Ei sunt ca pleava de la grau
Pe care-o sufla vantul
Ei nu pot tine capul sus
La Judecata mare
Nici omul pacatos adus
In Sfanta adunare
Caci Domnul binecuvinteaza
Pe cei neprihaniti
In calea lor mereu vegheaza
Si-i face fericiti
Dar calea celor pacatosi
Desi-i atragatoare
Desi atatia merg pe ea
Ea duce la pierzare.
Sursa, aici
6 comentarii:
Imi place poezia , caci este zidita pe adevar!
Oare ce vrea sa spuna cu aceste versuri:
Cu pacatosii nu se-opreste
Pe calea lor intunecata
Si pe-a lor scaun de batjocori
Nu se opreste niciodata
Cum se aplica ele la viata de zi cu zi?
Elena, este psalmul preferat al mamei mele, si in el gasim toata conduita pe care trebuie s-o urmeze cel credincios.
@cristina, totul e in sens propriu. Cel neprihanit nu trebuie sa fie la un loc cu cei batjocoritori, betivi, defaimatori...
Si totusi sintem...
Ai dreptate!
Trimiteți un comentariu