Ce ne-am amuzat!

Să vă povestesc cum am plecat eu, cu un grup de săteni, în Franţa, la Vineuil, comună înfratită cu satul meu natal.
Era în ’90. După multe eforturi şi la insistenţele unui grup de cetaţeni din satul meu, cu multă strângere de inimă, din cauza necunoscutului în care mă aventuram, pentru prima dată, în afara graniţelor ţării, am purces la drum. Numai că nu mai apucasem să îi anunţ pe cei din Franţa, de venirea noastra, fiindcă, tocmai atunci, liniile telefonice erau defecte. Nici prietenii francezi nu aveau habar de plecarea noastră, pe care o tot contramandasem, deoarece nu aveam minimum de valută necesară.
Deci, iată-ne în tren, eu, împreuna cu alte zece persoane, printre care, şi doi copii.

Prima noastră oprire a fost în Praga, unde a trebuit să schimbăm gara, şi, astfel, am pierdut legătura cu trenul de Franţa. Am stat o zi întreagă, în gară, ne-am mai plimbat prin centru, fiind uimiţi de curăţenia ce domnea peste tot, în special, la toaletă, în gară, unde erau vaze cu flori, feţe de mese şi nici urmă de miros de wc.

Era primul meu contact cu o alta tara. După ce-am ajuns în Germania, a trebuit să schimbăm trenul-alta schimbare-si am urcat într-un tren, dar, pe parcurs, am aflat c-ar fi trebuit să luăm niste tichete speciale pentru acel tren special. Când a venit conductorul neamţ, ne-a făcut să ne dăm jos la prima staţie, să schimbăm bani româneşti pe mărci germane şi să plătim tichetul. Să nu va mai spun la ce paritate...

Cu chiu cu vai, am ajuns în Franţa. Toată lumea ne trata cu multă atenţie. La Paris, a trebuit să schimbăm gara cu alta, care ducea la Blois, unde era destinaţia noastră aproape finală. Până am schimbat valuta, până ne-am orientat la ce linie era trenul nostru, am pierdut destul timp, şi, când am ajuns în gară, eu am apucat să urc în trenul ce ducea la Blois, dar bagajele mele şi însoţitorii au rămas în gară, deoarece trenul a plecat la ora fixa, nu ca in ţară, unde are minute de întarziere. Nu aveam la mine nici măcar biletul. Noroc că francezii erau foarte sensibili faţă de noi, care veneam dintr-o fostă ţară comunistă-după revoluţie-, şi ar fi făcut orice pentru noi. Aşa ca, conductorii nu mi-au aplicat amenda necesară şi meritată.

Când am ajuns la Blois, am telefonat şefului Asociaţiei de înfrăţire intre Vineuil şi satul meu. I-am spus ce mi s-a întâmplat, şi cum i-am lăsat pe ceilalţi insotitori ai mei la Paris. Bietului om i s-a pus un nod în gât, când a auzit de o asemenea ispravă! Pană a ajuns el la Blois, ce era la o distanţă de 5 kilometri de Vineuil, a sosit şi trenul de la Paris, cu consătenii mei.
Ce ne-am mai amuzat de aventura noastră!

M-a impresionat  castelul Chambord, situat nu departe de comuna Vineuil
 

      

Cand l-am vizitat eu, era in renovare.

Mi-a placut enorm aceasta imagine cu castelul oglindit in apa.

Cu acest articol particip la concursul organizat de Geocer avand ca premii 2 nopti cazare la Pensiunea RouaDeMunte  din Baile Herculane si 2 exemplare din romanul Parfumul-vaduvei-negre.