Un comentariu gasit pe blog de la Sorin M . Sper ca nu se supara ca l-am preluat.
"Ne iartă,... fluviile nu curg spre mare cu atâta repeziciune precum noi oamnii spre greşală.... Ne place să ni se vorbească despre greşeli, dar să nu fie nimeni dintre noi vizat în mod concret. Tocmai de aceea, pentru că noi, fiii lui Adam, doream să fim mari, Tu Doamne, Te-ai făcut mic. Pentru că noi nu vrem să ne plecăm, Tu Doamne, Te-ai umilit. Pentru că noi vrem să stăpânim, Tu ai venit ca să slujeşti....
Viaţa noastră este atât de mult alcătuită din vieţile altora, că face cu ele un amalgam din care e greu, e imposibil să mai separi substanţele iniţiale, în stare pură. Tocmai de aceea, niciodată nu putem ce proporţii iau faptele boastre-n viaţa celuilalt. Răul pe care i l-am făcut rămâne bun făcut....
Cât de puţin se cunosc oamenii! Îşi dispreţuiesc, îşi minimalizează trecutul, se leapădă fără nici o jenă - faţă de ei înşişi, în primul rând - de bucăţi din ei, din ceea ce a însemnat trupul şi sufletul lor la un moment dat, şi-n schimb le cer altora să rămână ca o stâncă, neschimbătorii ca un mit. Câtă superficialitate e-n om...Dacă cineva are încredere în tine eşti obligat să-i îndreptăţeşti încrederea.
Omul care nu ştie să dea la oparte ce-a fost şi ce-o să fie şi cum ar trebui şi care nu se nu se dăruieşte lui ce are, are cel mai mare defect..."
2 comentarii:
Multumesc Disa de aceasta bucurie pe care mi-o oferi prin preluarea pe blogul tau a catorva din gandurile mele. Cuvintele au fost scrise sa zboare spre sufletele semenilor mei...
Astazi mai adaug doar:
Doamne, nu sunt vrednic să-Ţi mulţumesc...
De prietenia Ta cu care îmi colorezi sufletul
Şi care nu se opreşte doar la vorbe şi gânduri
De roua dimineţii ce-mi face ochii strălucitori
Şi mă-ndeamnă să privesc spre cer în zori
Să îmbrăţişez smerit şi fericit tot universul
De unde-mi picură pe suflet dorul, versul
Îţi mulţumesc de tot ce-mi dai Tu mie
Mă iarta, iubirea-mi nu e cum aş vrea sa fie…
Aş vrea să-Ţi arăt cât de mult m-am schimbat,
Dar mă uit la mine, mai am atâtea de lăsat.
Tu, pentru mine, ai lăsat în ceruri nemurirea,
Mi-ai oferit în dar prietenia şi iubirea,
M-ai legănat pe braţele Tale
Şi sufletul mi-ai deschis în zeci de petale...
Uneori, când sufletul mi-e răvăşit de furtună,
Tu-mi eşti curcubeul ce alungă norii ce se adună
Şi mâna de prieten şi frate picurând ajutor
Peste chipu-mi de lut brazdat de lacrimi de dor.
Tu-mi eşti soarele ce mă-ncălzeşte-n lumină
Şoptindu-mi duios: „Orice durere iubind se alină!”
Sorin, aceste ganduri merita sa fie postate ca ceva de sine statator, si iti multumesc pentru profunzimea acestor exprimari care ne innobileaza sufletele.
Trimiteți un comentariu