Aprinde, Doamne, focul sfânt pe-altarul vieţii mele
Primeşte arderea de tot întinsă pe nuiele.
În inima şi-n dorul meu, şi-n toat-a mea fiinţă,
Vreau Duhul Tău să-L simt mereu că-şi face locuinţă.
Nu sunt decât un vreasc uscat când nu Te am pe Tine,
Aprinde, Doamne, focul sfânt, şi pune viaţă-n mine,
Un far luminător să fiu, şi-n mâna Ta, făclie,
Aprinde, Doamne, viaţa mea, ca rugul în pustie.
Prea mult pământ am adunat în sacii de pierzare
Că nu mai pot s-adun nici har, nici binecuvântare.
Isuse, arde-n mine tot ce-i zgură şi mândrie,
Şi să rămână dragostea şi sfânta-Ţi bucurie.
Am tot zidit dar fără rost, nimic nu stă-n picioare,
Căci am zidit cu treste şi fân fără valoare.
Să ardă-n mine tot ce nu-s comori adevărate,
Şi să rămână aurul nădejdilor curate.
E totul deja pregătit, dar nu e foc pe-altare,
Şi jarul nu vreau să mi-l iau din lumea de pierzare.
O, Duh Preasfânt, primeşte-mă ca jertfă sfântă, vie,
Adu în mine foc din cer, de har şi de tărie.
Pe-un vârf de munte, pe Carmel, aştept şi azi trezirea,
Văpăi şi mistuiri cereşti să ardă putrezirea;
Şi să se vadă-n mine-un foc al dragostei divine,
Că-am fost cu Tine răstignit, şi că trăiesc prin Tine.
De Valentin Popovici
Sursa:resursecrestine.ro
2 comentarii:
asa ma rog si eu: Aprinde Doamne viata mea,
Ca rugul in pustie!
minunate versuri si trairi, caci Valentin P. chiar le-a trait...
Hai sa ne unim intr-o rugaciune comuna, cu aceasta dorinta....si sa vedem ce se intampla.
Imi place sa simt puterea Duhului Sfant.
Trebuie totusi o pregatire speciala pentru a-I simti suflul.
Sunt de acord cu rugaciunea comuna, care poate muta muntii.
Trimiteți un comentariu