Sărbătoarea care ne aşteaptă
"Se apropie sărbătorile pascale. Mai sărace ca altădată, cel puţin din punct de vedere al mieilor tăiaţi şi a cozonacilor umpluţi cu stafide. Începem să avem sărbători normale, sărbătorindu-L cum se cuvine pe Cel ce veşnic flămând a străbătut desculţ lumea ca s-o mântuiască.
„Vulpile au vizuini, dar Eu n-am unde dormi.” Flămând după tine, dorindu-şi ca tu să fii flămând după neprihănire, te aşteaptă cu palmele însângerate şi roşii ca ouăle pe care tu le vopseşti ca să le dai copiilor să le ciocnească.
Hristos a înviat! Şi dincolo de cuvintele golite de sens, va trebui să facem o lume mai bună cât mai stăm pe pământul acesta. Lăsaţi cipurile şi fiţi lumină şi sare, făcând breşe în gardul ghimpat de tristeţe al lumii.
Camus zicea că din cutia Pandorei în care colcăiau toate relele umanităţii, grecii au scos la urmă speranţa, socotind-o răul cel mai îngrozitor. Căci speranţa, spre deosebire de ceea ce se crede e totuna cu resemnarea, iar dacă a trăi înseamnă a te resemna, atunci Apocalipsa e printre noi.
Să nu aveţi speranţă, ci nădejde căci spre deosebire de speranţă, care-i în minte, nădejdea e în inimă unde raţiunea n-are nici un amestec.
Hristos nu trebuie să fie sărbătorit în câteva zile de sărbătoare. Viaţa cu El trebuie să fie o sărbătoare continuă pentru că El n-a venit să schimbe ceva în viaţa noastră, ci să ucidă viaţa tristă născând în noi dorinţa după cer.
Rimbaud rostea cu durere pe patul de moarte către sora-sa „Eu merg sub pământ şi tu vei merge în soare”. Acolo-i locul nostru, acolo unde eternitatea e o duminică fără sfârşit.
Mi-a fost frică întotdeauna de searbăda zi de luni, cum îmi este frică de a doua zi după sărbători. Doar în rai o să scăpăm de ziua de după şi de aceea trăiţi zilele ce v-au mai rămas. Hristos a avut la dispoziţie pentru lucrare 3 ani şi jumătate. Aşa că nu e vreme de stat privind hăbăuci în calendare...
Sărbătoriţi-L deci lucrând în via Lui!"
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu