12.10.2011

Apoteoza mâinilor

Copil, ieri,


răsfoind din întâmplare Cartea Vieţii,

a descoperit uimit că sunt ascunse

prin gălăgia de culori şi zâmbete monna-lisiene

mâini ce se roagă la margine de noapte,

cutremurate de povara unor vremuri moarte -

când aceleaşi mâini au cernut anateme.

Tânăr, azi,

răsfoind din nou Cartea Vieţii,

descoperă uimit că sunt ascunse,

dincolo de tabuuri sau Eden ferecat,

mâini care binecuvântează clipa ninsă

la fereastra inimii, cu speranţa stinsă -

când aceleaşi mâini aspru au condamnat.

Bătrân, mâine,

răsfoind din greu Cartea Vieţii,

va descoperi uimit că sunt ascunse,

la ultima pagină, cu litere aurii,

mâinile sale istovite de ale soartei zăbrele,

aşteptând cu nerăbdare ploaia de stele -

când, din umeri, aripi vor înflori.


http://www.poezii.biz/afiseazapoezie.php?poem=115456

Niciun comentariu: