Ea nu știe de mânie, te-nțelege chiar și-n gând,
Nu se umflă de mândrie, e smerită orișicând.
Dragostea nu se gândește nimănui să -i facă rău,
Ea nicicând nu pizmuiește, nici nu vrea folosul său.
Ea iubește-n orice vreme și e plină de avânt,
Niciodată nu se teme, dă curaj celui înfrânt.
Iartă fără de măsură, cu ea nu poți să te cerți
Iar de o lovești cu ură, tot ea-ți cere să o ierți.
Pot să năvălească-ntruna valurile umbrii reci,
Ea va fi întotdeauna tot aceeași pentru veci.
Dragostea-i din veșnicie și va fi pe veci mereu
Sfânt izvor de bucurie, Dragostea e Dumnezeu!
SURSA
Un comentariu:
Am dat o fugă până la [Ciresarii], dar SURSA a deschis ... "o pagină inexistentă". Bine că aţi fost inspirată şi aţi (re)publicat această frumoasă Poezie (care a rămas totuşi fără precizare de Autor).
Vă recomand ca atunci când introduceţi textele la diacritice (www.diacritice.com) să comutaţi de pe virgulă pe sedilă!
Iată care este diferenţa!!:
1) cu utilizare [virgulă]
"Dragostea-i din veșnicie și va fi pe veci mereu
Sfânt izvor de bucurie, Dragostea e Dumnezeu!"
2) cu utilizare [sedilă]
"Dragostea-i din veşnicie şi va fi pe veci mereu
Sfânt izvor de bucurie, Dragostea e Dumnezeu!"
~
Vă mulţumesc frumos!
Cornelius, :)
Trimiteți un comentariu