http://www.youtube.com/watch?v=ECQDd4iT4a8
Se clatin-a vieţii punte-n apus
Cu greu pe ea păşesc, şi-n gânduri sunt dus
Spunându-mi că viaţa, nu-mi trece curând
Dar iată-mă-n faţă, cu tristu-i amurg
Se zguduie puntea şi n-am ajutor
Sub mine-i vâltoare, mi-e teamă că mor
În jur e pustiu, şi singur eu sunt
O, cine să-mi spună, măcar un cuvânt
Se clatină puntea în dreapta şi-n stânga
Şi strig Ajutor!, văzându-mi osânda
Se zguduie puntea, în jos şi în sus
Amar îmi plâng soarta şi sufletul dus
Şi lunec în jos, cu-n ultim efort
Mă zbat disperat, zadarnic înot
Dar iată o Mână, un Braţ salvator
Din valul cel negru mă scoate uşor
Mă scoate afară, aş vrea să privesc
În jur e-o lumină ce ochii orbesc
O teamă mă prinde şi cad la pământ
Cu faţa în lacrimi, nu scot un cuvânt
O voce îmi spune:N-ai teamă copile
Iertat ţi-e păcatul, dar hai după Mine
Păşeşte de-acuma pe urmele Mele
Şi moarte nu afli, de calci după ele!
Dar cine mai poate, să ţină la mine
Sunt pline de păcate, şi nu se cuvine
Făcut-am doar rele, în lumea aceasta
Nu merit eu milă, ci merit pedeapsa
Încredete-n Mine, căci sunt pentru tine
Trimisu-ma Tatăl, să-ţi fac numai bine
Ridică-ţi tu faţa, priveşte în sus
Căci Eu, Salvatorul, sunt Domnul ISUS
Hai schimbă-ţi tu viaţa, de-acum înainte
Cum cere, Preabunul, Cerescul Părinte
Hai schimbă-ţi tu viaţa, nimic nu e greu
Ascultă de Tatăl, al Tău Dumnezeu!
Se clatin-a vieţii punte-n apus
Cu greu pe ea păşesc, şi-n gânduri sunt dus
Spunându-mi că viaţa, nu-mi trece curând
Dar iată-mă-n faţă, cu tristu-i amurg
Se zguduie puntea şi n-am ajutor
Sub mine-i vâltoare, mi-e teamă că mor
În jur e pustiu, şi singur eu sunt
O, cine să-mi spună, măcar un cuvânt
Se clatină puntea în dreapta şi-n stânga
Şi strig Ajutor!, văzându-mi osânda
Se zguduie puntea, în jos şi în sus
Amar îmi plâng soarta şi sufletul dus
Şi lunec în jos, cu-n ultim efort
Mă zbat disperat, zadarnic înot
Dar iată o Mână, un Braţ salvator
Din valul cel negru mă scoate uşor
Mă scoate afară, aş vrea să privesc
În jur e-o lumină ce ochii orbesc
O teamă mă prinde şi cad la pământ
Cu faţa în lacrimi, nu scot un cuvânt
O voce îmi spune:N-ai teamă copile
Iertat ţi-e păcatul, dar hai după Mine
Păşeşte de-acuma pe urmele Mele
Şi moarte nu afli, de calci după ele!
Dar cine mai poate, să ţină la mine
Sunt pline de păcate, şi nu se cuvine
Făcut-am doar rele, în lumea aceasta
Nu merit eu milă, ci merit pedeapsa
Încredete-n Mine, căci sunt pentru tine
Trimisu-ma Tatăl, să-ţi fac numai bine
Ridică-ţi tu faţa, priveşte în sus
Căci Eu, Salvatorul, sunt Domnul ISUS
Hai schimbă-ţi tu viaţa, de-acum înainte
Cum cere, Preabunul, Cerescul Părinte
Hai schimbă-ţi tu viaţa, nimic nu e greu
Ascultă de Tatăl, al Tău Dumnezeu!
2 comentarii:
Foarte frumoasa poezia, si profunda...
@Libra, ma bucur ca-ti place! Asculta si melodia!
Trimiteți un comentariu