HTTP/:;Irinamateias.ro

31.03.2011

Gaura din stratul de ozon

Am primit pe mail acest material:

"O imensă gaură în stratul de ozon ameninţă să transforme Europa şi, implicit, ţara noastră, într-un cuptor radioactiv. De joi până vineri, România va fi expusă unui val de ultraviolete atât de puternic încât chiar şi 20 de minute petrecute în aer liber ar putea fi deajuns să provoace arsuri grave de piele.


Chiar dacă termometrele vor înregistra valori normale de primăvară şi cerul s-ar putea să fie acoperit de nori, specialiştii atrag atenţia că radiaţiile nocive trec fără probleme prin plafonul de nori. “Stratul de ozon filtrează două treimi din razele ultraviolete emise de soare, iar suprafaţa traversată de «gaură» este expusă acestor radiaţii”, au atenţionat cercetătorii Organizaţiei Meteorologice Mondiale. Ei susţin că măsurătorile indică un pericol de radiaţii începând de miercuri, dar acesta s-ar putea extinde pe parcursul unei săptămâni.

Trebuie să purtăm pălării.

“Când sunteţi afară soarele va poate provoca arsuri în numai 20 de minute, chiar dacă este primăvară. Asta din cauza rarefierii stratului de ozon”, a declarat Markus Rex, de la Institutul de Cercetare Polară Marină din Postdam, Germania. Pentru a nu fi afectaţi de radiaţii medicii ne recomandă să stăm joi şi vineri cât mai puţin afară. “Pielea expusă de pe faţă, gât sau mâini trebuie dată cu creme fotoprotectoare. Hainele de sezon în culori deschise, bej sau alb, nu atrag radiaţiile, iar timp de câteva zile, trebuie să consumăm legume şi fructe verzi, suplimente nutritive cu vitamina C şi alţi antioxidanţi care apără organismul de radicalii liberi”, ne sfătuieşte dermatologul Mirela Miertoiu de la Clinica Dr. M. Estetic. Aceasta ne mai recomandă să purtăm pălării şi căciuli pentru a ne acoperi capul, iar copiilor şi vârstnicilor le transmite să nu iasă afară după ora 11.00, când nivelul radiaţiilor va atinge cote maxime.

Ce spun experţii străini: E cea mai mare gaură în ozon.

Semnalul de alarmă a fost tras, zilele trecute, de experţii de la Institutul de cercetări polare “Alfred Wegener”, care au descoperit o multitudine de subţieri rapide ale stratului de ozon.

Markus Rex, cercetător polar, a explicat că, recent, a surprins mai multe subţieri ale stratului de ozon în zonele arctice şi subarctice. El susţine că, pe alocuri, degradările au fost chiar şi mai mari de 50%, iar refacerea stratului nu va fi posibilă mai devreme de 10-14 zile. Potrivit Centrului European pentru Mediu, această gaură în ozon, cum este cunoscut fenomenul publicului, e cea mai mare de până acum. “Pierderea ozonului se agravează aici de la o zi la alta şi pot spune, cu îngrijorare, că este cea mai mare diminuare a stratului de până acum”, a precizat Markus Rex pentru un portal de ştiri internaţional. Gaura se deplasează şi va ajunge în Scandinavia, iar până la sfârşitul săptămânii va ameninţa şi estul Europei.

Ce spun experţii noştri: «Pata este nocivă»

Specialiştii din România, contactaţi de Libertatea sunt şi ei în alertă, ca urmare a avertizării privind apropierea găurii de ozon.

“Este vorba de o subţiere considerabilă a stratului de ozon în zona Polului Nord. Acest lucru face ca masa de aer de sub «pata» respectivă să fie nocivă, adică «încărcată » cu radiaţii solare. Deplasarea masei de aer se face înspre partea sudică a continentului, dar este direct influenţată de temperaturile scăzute”, ne-a explicat Florinela Georgescu, meteorolog de serviciu la Administraţia Naţională de Meteorologie.


Prof. dr. Vlad Ciurea: Undele pot grăbi evoluţia unor boli nervoase.

În repetate rânduri, prof. dr. Vlad Ciurea (foto), şeful Secţiei Neurochirurgie I de la Spitalul Bagdasar- Arseni, a avertizat populaţia să se protejeze de ultraviolete. “Pe termen scurt, radiaţiile pot da dureri de cap şi stări de oboseală. Ca medic, înclin să cred că aceste unde pot grăbi evoluţia unor afecţiuni ale sistemului nervos”, a declarat presei specialistul. El susţine că micuţii sunt cei mai expuşi pericolului de a dezvolta, în timp, afecţiuni grave din cauza ultravioletelor.

Ce e şi ce face ozonul

Învelişul de ozon, care se află la o mare altitudine, protejează Pământul de radiaţiile solare dăunătoare. Practic, aerul ozonat filtrează aproximativ două treimi din razele ultraviolete (UV) care vin de la Soare, lăsând ca la noi să ajungă doar razele bune de la astru. Stratul de ozon se subţiază la poli, acolo unde temperaturile sunt extrem de scăzute. Din acest motiv, aici se formează nori de mare altitudine din cristale de gheaţă, care favorizează descompunerea şi împrăştierea în mediu a unor substanţe chimice extrem de poluante, ce erodează stratul de ozon.

Valul de radiaţii periculoase va ajunge deasupra României din 31 martie.

Așa estimează cerectătorii străini că va evolua pe glob, la data de 31 martie, masa de aer afectată de radiațiile solare. Culoarea roșie arată cel mai înalt grad de radiații (60), în timp ce culoarea albastră indică nivelul cel mai scăzut (12).

2 comentarii:

raul rual spunea...

eu zic ca asta e doar un semn, un fel de "aveti grija!"

disa spunea...

oare suntem atenti la ele?