Bergüzar Korel
Berguzer Gocke Korel sau amintire, suvenir traducerea în limba română a numelui său s-a născut pe 2 septembrie 1982, în Istanbul într-o familie de actori. Atât tatăl ei, Tanju Korel cât şi mama ei, Hulya Darcan sunt actori de renume ai teatrului turcesc. Vrând să calce pe urmele părinţilor săi "Sehrazat" a hotărât să urmeze facultatea de actorie a universităţii Mimar Sinan din Istanbul, iar în paralel s-a pregătit pentru această meserie şi cu Susan Baston, cea care i-a iniţiat şi pe Nicole Kidman şi Tom Hanks.
Talentul, moştenire de familie
Încă de la începutul carierei sale Berguzer a fost sprijinită de ambii părinţi. Aşa se face că primul ei pas în carieră a fost în adolescenţă atunci când a avut ocazia de a interpreta roluri secundare în două piese de teatru, una din ele fiind "Kuva-i Milliye".
Debut în televiziune alături de părinţi
Cu televiziunea a făcut cunoştinţă ceva mai târziu în 1998, iar primul serial în care a jucat a fost difuzat de televiziunea naţională TRT, unde a avut ocazia să joace alături de părinţii ei.
* Crenguţa de măslin (2005, serial);
* Valea lupilor-Irak (2005, film);
* Speranţe deşarte (1998, serial).
Succes pe marele ecran alături de Billy Zane
În 2005 Berguzar a primit şansa primul rol într-un film de lung metraj, cu o distribuţie excepţională care reunea îndrăgiţi actori turci, dar şi pe binecunoscutul actor american Billy Zane.
În ciuda acestor argumente, decizia de a juca nu a fost una uşoară. În momentul în care a fost chemată la interviu de către producătorul filmului "Valea lupilor-Irak", se afla la spital alături de tatăl său care era grav bolnav de cancer la plămâni. Iniţial a vrut să refuze această ofertă din dorinţa de a sta alături de tatăl său în aceste ultime momente de viaţă.
Mama sa însă a fost cea care a sfătuit-o, să accepte acest rol, spunându-i că tatăl ar fi foarte mândru să ştie că fiica sa a primit o aşa propunere importantă. Filmul a fost considerat de criticii de film o producţie de succes.
1001 de nopţi - succes fulminant în România şi Turcia
Au mai urmat alte câteva producţii de televiziune, însă cel mai de succes rol din cariera sa de până acum este cel din serialul 1001 de nopţi, unde intepreteaza rolul arhitectei Sehrazat.
Succesul enorm de care s-a bucurat în Turcia, a fost reconfirmat încă de la început şi în România, frumuseţea şi talentul ei aducând în faţa ecranelor nu mai puţin de 548.000 de telespectatori, în seara meciului România - Franţa
Sursa:Kanal D

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu