Tu n-ai cum şti ce-i Dolorosa
Nici crucea ce grea e de dus
N-ai cum să şti ce e Golgota
Tu n-ai răbdat ca şi Isus
Ce simţi când spui: Hristos a înviat!
Ce-nseamnă-acest salut te-ai intrebat?
Ce simţi când spui: E viu e-adevărat!
E sărbătoare azi... Hristos a înviat!
Tu n-ai fost osândit la moarte
Pentru al altora păcat
Ce simţi tu soră, ce simţi frate
Când spui: Hristos a înviat!
De-ai şti ce grea-i crucificarea
Să mori când eşti nevinovat
Ţi s-ar opri chiar răsuflarea
Când zici: Hristos a înviat!
Acum Isus e-n strălucire
E rege sfânt, e împărat
Nu-ţi este dor de-a Lui venire
Când spui: Hristos a înviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu