HTTP/:;Irinamateias.ro

14.06.2009

Rugaciuni "neascultate"

De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?

"Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?

Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”12 Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este... Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

„Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”13 Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”14

În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare - să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.

În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său... în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”15 „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”

De multe ori, simtim o mare deceptie cand vedem ca rugaciunea noastra nu este ascultata, dar, din experienta, spun ca El nu este surd la rugaciunile noastre, ci noi cerem, de multe ori, ceea ce nu-i dupa sfanta voia Sa.

Sursa:http://www.everystudent.ro/a/rugaciuni.html?gclid=CNvHu8XkiJsCFcQTzAo

2 comentarii:

CORA spunea...

E greu sa intelegem judecata lui Dumnezeu. Pentru ca puterea noastra de intelegere este limitata. Dar, avem de cele mai multe ori impresia ca un lucru si numai acela ne-ar fi benefic. Daca nu apare in viata noastra, ne suparam pe Dumnezeu ca nu ni l-a dat. Dupa un timp, insa, apar fel de fel de marturii ca ACEL lucru nu ne-ar fi facut atat de bine. De abia apoi incepem sa-i dam slava lui Dumnezeu ca a ales cel mai bun lucru pentru noi.

disa spunea...

Am destule exemple in familia mea ca sa pot afirma ca Dumnezeu lucreaza, si, doar aparent, rugaciunea nu e ascultata.
El stie mai bine ca noi, cand sa ne asculte, cum si in ce masura sa ne rezolve problemele.