Pălăvrăgeala apare
Ca şi din întâmplare.
Ea-ţi răpeşte evlavia
Şi-ţi otrăveşte inima.
Ades, vrei să te izolezi,
Şi la capcane să veghezi.
Totul e-aşa minunat
Când Firea a-ncetat.
Dar, când amici întâlneşti,
Din nou, prilejul găseşti
În a vorbi vrute şi nevrute,
Şi, neveghind, cazi în ispite.
Deşi tu nu voieşti,
Uiţi şi păcătuieşti.
Pentru unii, vinul duce la beţie,
Pentru alţii, a lor vorbărie...
Fiecare om pacatuieste in felul lui. Eu pacatuiesc prin logoree. Simt o adevarata betie in a turui vrute si nevrute.
Cea mai mare apasare o simt atunci cand interlocutorului meu abia-i scot o vorba din gura.
Dar, palavragind, nu se poate sa nu pacatuim, fie prin laudarosenie, inganfare, prin trecerea celor din jurul nostru prin ciur si prin darmon.
Doamne, ajuta-ma sa fiu inteleapta si mai putin vorbareata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu