03.01.2009

Un credincios adevarat

Radacini-tati
După ce s-a terminat războiul, tatăl meu a trecut printr-o întâmplare care l-a marcat şi i-a schimbat destinul. Într-o noapte, pe la ora 12, a auzit o căruţă trecând pe drum. Nimic neobişnuit, veţi zice, dar noi stăm în capătul satului şi nu era un loc prea circulat, mai ales, la acea oră din noapte. Aşa că pe el l-a apucat o nelinişte, o boală inexplicabilă, un urât ieşit din comun, la un flăcău sănătos ca el, care, până atunci, nu ştia ce este frica, urâtul sau orice alt fel de fasoane. A fost dus la mai mulţi medici, dar degeaba!

Atunci, un vecin a început să-i vorbească tatălui meu despre adevărurile din Biblie, carte ce nu era, aproape deloc, cunoscută în sat, şi, mai ales, în casa familiei mele, unde, la loc de cinste, era Cel Rău, pomenit zilnic, de Simion, tatăl vitreg al tatălui meu.

Aşa a început să cunoască Ionuţ al ,, Păulinii lui Sâmnion, căile Domnului. Citea toată ziua din Scriptură, şi plângea, spunând tuturor să se pocâiască. Era un fel de Ioan Botezătorul din pustie, care era neobosit în a vorbi despre cele sfinte. S-a botezat şi el, după rânduiala celor descoperite în noile sale învăţături, spre disperarea bunicii mele, care nu voia ca el să se facă de ruşine.

- Măi, Ioane, mamă, uite că ,,ficiorii' se duc la joc! Du-te şi tu, dragă, cu ei  îi spunea sărmana bună, doar, doar o reuşi să-l aducă pe calea cea bună, în opinia ei, şi să nu se alieze cu ,,pocăiţii', oameni proscrişi, după părerea ei şi după a multor semeni de-ai ei, pe atunci, şi mai apoi, în regimul totalitar.

Buna a dus haine de-ale tatălui meu, şi pe la vrăjitori, numai să-l întoarcă pe drumul cel bun, cum zicea ea.



Tata a devenit cel mai înfocat apărător al adevărurilor sfinte şi împlinitor. Nu am mai văzut un creştin atât de aproape de modelul ideal, aşa cum a fost el!
Era un om răbdător, integru, dezinteresat de orice înavuţire, loial, bun, milos, credincios, până la orice sacrificiu. Respecta, întru-totul, litera Evangheliei. Se scula noaptea din somn şi se ruga împreună cu mama mea, minute în şir. Seara şi dimineaţa, răsunau în casa noastră cântece de laudă la adresa Creatorului Divin. Dacă, şi din punct de vedere material, am fi fost puţin mai fericiţi, ar fi fost Raiul pe pământ în casa noastră.

Când eram noi, copiii, bolnavi, nu aveau nevoie de medic şi de medicamente. Se aşezau pe genunchi, se rugau cu credinţă nestrmutată, înflăcărată, şi boala dispărea ca prin farmec, iar copiii se făceau sănătoşi şi frumoşi.

Pot spune, fară să fiu subiectivă, ca aşa cum a fost tatal meu, în întreaga sa viaţă, ar trebui să fie cel care se dedică Drumului Adevărului.

Sunt sigură că din Împărăţia Tronului Divin, unde l-a dus Tatăl Ceresc, veghează şi mijloceşte pentru copiii cu care l-a binecuvântat Dumnezeu.

Glorie lui Tatalui Ceresc!

Niciun comentariu: