Une heure plus tard, je voyais la sortie de la messe du dimanche matin dans plusieurs églises de mon quartier : sur les parvis, beaucoup de monde, beaucoup de jeunes. Oui, on l'a dit cent fois, la religion fait partie de la vie de ce peuple profondément croyant.
"O ora mai tarziu, vedeam cum ies oamenii de la slujba de duminica, din bisericile cartierului meu, lume multa, multi tineri.
Da, am spus de mai multe ori, religia face parte din viata acestui popor profund credincios", marturiseste reporterita franceza despre americani.
MA BUCUR SA CONSTAT ASTA SI MA INTREB CAND SE VA INTOARCE MAI MULT SPRE DUMNEZEU SI POPORUL MEU?
Sursa:http://annesinclair.typepad.fr/journal/
2 comentarii:
Zilele acestea am citit cateva meditaţii ale Sf. Teofan Zăvoratul, m-au pus însă pe ganduri următoarele randuri:
“ Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcia în tine adevăratul creştinism; sau să-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decît prin virtutea şi vrednicia cea din lăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avram şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricand, atata vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt îndeplinite degrabă. Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă a fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât ţine această proptea a orbirii tale.”
Cred în Dumnezeu şi sunt creştin. Aşa spun majoritatea românilor pe care îi întâlneşti pe stradă. Acum 18 ani, mă uitam la un televizor amărât, alb negru, cum tineretul româniei, striga în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în faţa catedralei din Timişoara;
“ Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”. Atunci în viaţa mea s-a întâmplat ceva, mi-am dat seama că nu-i deajuns să spun, cred în Dumnezeu şi sunt creştin. În viaţa mea a avut loc o schimbare, în viaţa multora din tinerii de atunci nu s-a schimbat nimic.
Intâlneşti astazi oameni care sunt îngrijoraţi doar de bucata de paine şi de confortul familiei, care îşi pierd zilele in dulceaga rutină a bucuriei de a exista. Nu le pasă de durerile altora, nu-i frămantă sufletul cu întrebări dezmorţitoare. Cred în Dumnezeu şi sunt creştin. Trist, dar aceştia sunt creştinii zilelor noastre; oameni care au devenit creştini doar pentru că cineva ia dus la biserică şi ia botezat, iar nu prin asumarea conştientă a învăţăturii crestine în viaţa personală. Cea mai înspăimântătoare primejdie pentru toţi creştinii – apostazia – începe să-şi arate primele roade. Apostazia aceasta seamănă într-un fel cu cea a primelor secole creştine, aşa cum apare ea în Istoria Bisericii si în Vieţile Sfinţilor, dar şi în perioada din nainte de revoluţie, pentru că te desparte tot de Hristos, tot de mântuire, tot de Biserică, dar este mult mai periculoasă astăzi. De ce? Apostazia zilelor noastre a îmbrăcat forme noi, „binevoitoare”, „diplomatice”, „umaniste” „drepturile omului”, etc. Cei care au avut de sufeit în perioada din nainte de revoluţie, spun despre comunism: era tiranic, oprimant şi lucrul aceste era vizibil şi-ţi dădea posibilitatea de a identifica duşmanul şi de a te apăra, de a te împotrivii, de a rezista. Dovadă sunt martirii închisorilor comuniste.
Ceea ce este şi mai trist, este că omul zilellor noastre nu mai sesizează că a păcătuit în faţa lui Dumnezeu, că a călcat poruncile Bisericii şi ale Mântuitorului Hristos, săvarşeşte păcatul şi apoi, nepăsător se bucură mai departe de viaţă fără frământări şi mustrări de conştiinţă.
Părintele Paisie Aghioritul numea lumea de astăzi “Generaţia nepăsării”, zicând că “nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea faţă de toate celelalte”
Într-adevăr datorită nepăsării astăzi asistăm la multiple lepădări; lepădări de dragoste pentru semenii noştrii, lepădări de curaj, lepădări de dreptate, lepădări de adevăr, lepădări de credinţă, lepădări de Biserică. Sfantul părinte Ignatie Briancianinov spune: “ In vremurile din urmă oamenii vor cădea din duh in trup, din vieţuirea cea duhovnicească în vieţuirea cea trupească. Vor uita cu desăvarşire de cer şi de veşnicie. Se vor ocupa întru totul de organizarea treburilor pămanteşti, vor căuta să-şi facă o societate şi un trai perfetc pe lume. Vor căuta să aducă raiul pe pământ. Şi-n lumea asta vor uita cu desăvarşire de Dumnezeu Îşi vor satisface poftele în cea mai mare parte a lor...”
Deci a spune doar “Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ” nu-i deajuns.
“Uită-te în jurul tău şi cântăreşte ceea ce vezi, dar nu te grăbii, chiar dacă va trebui să “ratezi” o zi de distracţie...... Prea mulţi dintre noi am zidit câte un dumnezeu pe care îl purtăm cu noi oriunde mergem. Un fals dumnezeu care este gata să ne ierte tot ce facem, căruia nu trebuie să te rogi niciodată, care nu-ţi cere să posteşti, care îţi acceptă cu stoicism toate patimile şi toate mizeriile tale....” ( Monahul Neofit – Rugăciuni către tineri)
Asa-i Sorin!
Oamenii nu stiu sau nu vreau sa stie ca nu-i suficient sa ne numim crestini, ci trebuie sa traim dupa anumite standarde, sa imbinam credinta cu fapta.
Nu intamplator se spune ca aceasta Cale e stramta si pe ea merg putini.
Credinta adevarata nu-i usoara.
Trimiteți un comentariu