Ne rugam zilnic pentru cei cu care convietuim, dar, din ce o facem, ne poartă mai multă ranchiună.
Este ceva invers proporţional şi paradoxal, aş zice, acest fenomen, experimentat de mama şi de sora mea. Poate că este o revoltă inconştientă, mai ales pentru cei ramasi orfani de unul sau ambii parinti.
Aceşti copii rămân cu traume foarte adânci, câte zile au! S-au descurcat singuri în viaţă, de la vârste fragede, şi devin foarte agresivi, la cea mai mică contradicţie, şi acumulează manii obsesive pentru cele mai neînsemnate ,,greşeli ale semenilor'', pe care le amplifică şi nu le uită. Ele devin un leit-motiv al minţii, al vieţii şi-al atitudinii lor.
Ce avem de facut? Sa-i intelegem, sa ne purtam cat putem de bine cu ei, cat depinde de puterile noastre de-a suporta, si sa-i aducem inaintea Tronului divin, in rugaciunile noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu