HTTP/:;Irinamateias.ro

19.03.2008

Viata, pur si simplu

O bunică nostimă

O ştire nemaiauzită în toată lumea!
Se vorbea de coborârea primilor oameni pe astrul nopţii, LUNA.
Bunica mea era extrem de agitată şi nervoasă, plimbându-se prin casă, ca leul în cuşcă, de colo-colo, fără să spună nimănui ce căuta.
Intrigat de atitudinea ei, într-un târziu, fiul meu o întreabă:
-Ce cauţi, buni?
-Nu-mi găsesc ochelarii...
-De ce ai nevoie de ei ?
-Vreau să văd şi eu steagul de pe Lună, a răspuns ea cu candoare.


Bunica mea a participat la aproape toate înmormântările din satul ei.
Într-o zi, Dadi, strănepotul ei, o întreabă:
-Bună, cine a murit?
-Valerica, a răspuns ea prompt...
-A murit de tot!? continuă năzdrăvanul de strănepot.
-Doamne, nu mă lăsa...! De bună samă, că de tot!, a răspuns ea, revoltată de o asemenea întrebare, nebănuind capcana năstruşnicului de copil.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Mi-aminteste de bunica mea...

Anonim spunea...

Toate bun icile sunt dulci...