27.10.2014

Gutui



 Sursa 
Te salut, la vremea gutuilor coapte,
La vreme de frunze ruginii îţi sărut
...obrazul şi vraja din buze şi şoapte,
Cu toamna la braţ, din nou, te salut!

Te salut din grădini şi ceruri pictate,
Din zborul de frunze şi cer peruzea,
Din vânt ce pe frunte şi braţe îmi bate,
Mă înclin, te sărut... cu inima mea!

Te salut, la ceasul iubirilor mele,
La vreme de struguri, sub zare de must,
Vremelnic te caut în clipele-mi grele,
Şi-ncerc să te aflu, ca vinul te gust!

Te salut că mi-e frig, te chem să m-acoperi,
Cu cerul de toamnă, cu soarele copt,
Te chem când mi-e dor, fiinţa să-mi depeni,
Ca-n veche poveste, când ceas bate opt!

Te salut…înca sunt vital şi-n fire,
Te salut şi nu-mi pasă de cer ruginit,
Ma înclin şi te-aştept, sublimă iubire,
Să-ţi pun o gutuie pe gând şi zenit!

Şi te-aştept...să îmi spui c-ai să vii, că se poate,
Eu te-aştept la minunea... gutuilor coapte!


Trădarea-ep. 30-rezumat

26.10.2014

O altfel de slujire...

Muzică creştină foarte bună

AMESTECATE: Vasile Oprea-mai multe cantari, 1 si 2

Predicatori de oras

"M-a chemat cineva să predic într-o duminică într-un sătuc. Trebuie să spun că e o mică bisericuţă de sat, cu un frate sau doi şi patru-cinci surori în vârstă. Deşi n-am putut merge, un gând neclar mă împovăra. Încet s-a cristalizat într-un adevăr impasibil: e mai uşor să predici unei adunări mari de oraş, decât unei bisericuţe dintr-un sat uitat cu şapte fraţi în vârstă, după cum unui psiholog îi este mai uşor să ţină un curs câtorva sute de studenţi pe tema depresiei, decât să consilieze un tânăr cu câteva tentative eşuate de sinucidere.
Dacă avem suficientă luciditate să depăşim argumentele de paie, de genul celor care aduc în discuţie termeni ca incompatibilitatea, lipsa de relevanţă datorată mediilor diferite ale oratorului şi auditoriului sau altele infatuate de genul diferenţelor de educaţie şi cultură sau care blamează ignoranţa, ajungem la o sufocantă conştientizare a insuficienţei discursului creştin actual.
Sunt unii care nu se consideră vizaţi, argumentând că ei nu predică. Daţi-mi voie să vă spun că este aceeaşi stânjeneală pe care o încearcă orice bun creştin care face o vizită la spital unui suferind de o boală incurabilă. Conştientizezi că în încercarea de a oferi încurajare şi consiliere nu oferi decât clişee care ştii şi tu şi pacientul că sunt în van, dar la care ţi se răspunde totuşi cu un zâmbet nobil de politeţe. Resimţind aceste lucruri, unii mai perspicace caută refugiu în poezie şi filozofie creştină, căutând prin discurs semnificaţii adânci, folosind cuvinte puternice pline de un tâlc care scapă şi retorului şi auditoriului. Cruda realitate este că nu oferim altceva decât cel mult o moarte frumoasă…
De ce această preferinţă pentru oraş şi mulţime? Poate pentru că preferăm să ne încerce tracul şi nu neputinţa… Fugim de câţiva fraţi simpli şi neputincioşi, de un tânăr depresiv care nu reprezintă o ameninţare decât pentru el însuşi, de o soră blajină de pe un pat de spital sau de o faţă care iese dintr-o gură de canal zâmbindu-ne ştirb şi rugător… Deşi mai inofensivi, ei se constituie fără vrerea lor în cel mai crunt tribunal, fără a rosti explicit vreo sentinţă! Chiar dacă şi-ar dori, le este cu neputinţă să reacţioneze la un dumnezeu de carton. Chiar dacă bolnavul ar vrea măcar de dragul tău să-şi depăşească infirmităţile, ca o recunoştinţă a empatiei tale, îi este cu neputinţă. Eşti condamnat să te retragi din prezenţa lor neputincios, cu covârşitoarea auto-sentinţă a insuficienţei discursului. Unii, nişte adevărate spirite luptătoare, se retrag, se repliază şi revin mai în forţă cu un discurs reeditat, fiind gata, dacă e nevoie, să-i găsească vinovaţi pe înşişi infirmii pentru faptul că nu-şi recapătă vederea, că nu reacţionează după aşteptări.
Astfel cuminţiţi, nu mai comitem imprudenţa de a predica la sat sau de a vizita vreun suferind. Preferăm să vorbim auditoriului de la oraş, interesat, receptiv, dar care nu reclamă acid lipsa Dumnezeului viu din promisiunile discursurilor noastre, pentru că le-ar putea deranja existenţa. Ce audienţă comodă, care nu ne cere altceva decât verb, decât ordine în gândire şi frumuseţea formulării, care zâmbeşte aprobator când ai reuşit să găseşti în text cele trei puncte ale unei predici reuşite! Ce uşor este să vorbeşti de depresie şi complexe la un party cu amicii! Suntem sofisticaţi dacă vorbim ce frumos au ştiut să moară Socrate şi Cicero, dar imprudenţi dacă luăm cuvântul la o înmormântare. Fariseii primului secol au fost geniali din punctul acesta de vedere. Aveau un sistem religios complex, o religie care nu te-ar fi lăsat în întuneric în ce priveşte spălatul pe dinţi sau câte duşuri să faci pe zi, dar care avea „demnitate” şi care nu negocia cu orbii, şchiopii sau posedaţii. Dacă vreunul vocifera, printr-o mişcare tactică de mare şahist se punea problema păcatului părinţilor sau a celui în cauză, discuţia sfârşind prin desişurile umbroase ale teologiei.
Domnul Isus Hristos vorbea „ca unul care are putere”, având curajul de a se confrunta cu neputinţele şi infirmităţile. Orbului care striga după El şi pe care toţi îl opreau, nu i-a ţinut o predică, ci l-a tămăduit. Multe din învăţăturile Sale le-a dat după ce a vindecat pe cineva sau după ce a înfaptuit o minune. Sate întregi s-ar pocăi dacă am începe programele de biserică vindecând în Numele Domnului Isus mai întâi neputinţele din adunare şi apoi predicând. Petru a predicat în pridvorul lui Solomon, după ce înainte îl vindecase pe olog, rotunjind numărul bărbaţilor ce au crezut la cinci mii.
Suntem chemaţi la a trăi deplin puterea Împărăţiei, la a trăi aşa cum a trăit Isus (1 Ioan 2:6). Este necesar fără-ndoială discursul etic creştin care ne arată cum să vieţuim în lume ca aparţinând alteia, dar nu suficient. Avem nevoie de puterea lui Dumnezeu în toate neputinţele noastre şi-ale altora. Ne este la îndemână tuturor celor născuţi din nou: a gusta darul ceresc şi a deveni părtaşi ai Duhului Sfânt, a gusta Cuvântul cel bun a lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor (Evr. 6:4- 5). Pentru unii prima „înfruptare” a început săptămâna trecută, alţii trebuie să mai lupte, dar rămane un adevăr care a străbătut veacurile de istorie bisericească: numai plini de Duh suntem la plenitudinea trăirii creştine."
de Daniel Argatu
http://www.elim.ro/announcement/predicatori-de-oras/ 

17.10.2014

Marius Gorcea - Omule - Speranta vol.1

De câte ori ascult o cântare a celebrului Marius Gorcea, mă cuprinde o stare de neputinţă, gândindu-mă la trecerea în nefiinţă a acestui tânăr, în condiţii atât de tragice.

Cum e corect

Noi nascuţii nostrii...
Nou- nascuţii noştri...

Drumul lui Emir-cont. Feriha-ep.1

Prietenie