14.12.2014

Corul Politistilor Crestini Evanghelizare BETEL Oradea


O carte emoţionantă - "Pas cu pas"

Mi-am achiziţionat cartea Pas cu pas de Klaus Iohannis. Am citit-o cu sufletul la gură, cu lacrimi în ochi. Nu pot spune că face parte din genul de cărţi care mă pasionează pe mine, adică cele cu dialoguri, acţiune, etc., dar aceasta m-a captivat de la prima pagină.
E o lectură uşoară, pe înţelesul tuturor, dar, totuşi, atât de încărcată de semnificaţii. Orice cuvânt folosit e la el acasă.  Ai de învăţat multe lucruri pentru a-ţi forma o scară de valori.
Citind cartea, sunt şi mai uimită de faptul că oameni care l-au cunoscut înainte, n-au catadicsit să spună o vorbă bună despre el, în campanie, pe anumite posturi de televiziune, deşi adusese nume şi renume ţării prin ceea ce a făcut atunci când Sibiu a fost primul oraş din ţară, Capitală Culturală Europeană. Poate tocmai de aceea, cei care au vrut să-i facă un deserviciu, i-au adus şi ei funcţia pentru care a candidat-Preşedinţia României. Oamenii s-au deşteptat şi nu se mai lasă manipulaţi cu atâta uşurinţă.
Acest pasaj spune multe despre cel care se va afla în fruntea ţării :
"Primarul ales al unei comunităţi trebuie să fie un model pentru comunitatea respectivă, după cum preşedintele ţării trebuie să fie un model pentru oamenii din întreaga ţară."
Doamne-ajută să fie aşa!

04.12.2014

Cristian Văduva-colinde


Yaman-noul film turcesc-prezentare

 Din 12 decembrie 2014 serialul Medcezir va fi prezentat la Kanal D sub numele de YAMAN.

http://www.pulbere-de-stele.com/2014/02/medcezir-mareea-prezentare.html

Tradarea-ep. 44-rezumat

Veste cumplita! Leucemie acuta!



E o femeie tânără, superbă. Cine ar fi crezut că se poate atinge boala de ea. Şi totuşi...
„Ca un val de mare care te scufundă şi încerci cu disperare să-ţi dai seama unde-i nisipul, unde-i susul, unde-i josul, unde-i malul... aşa este şi diagnosticul pe care mi-l pun singură atunci când văd analizele: LEUCEMIE ACUTĂ! Primele lacrimi însoţesc durerea primului gând: „sunt terminată”. Al doilea gând, ştergându-mi lacrimile: Ce pot să fac?”
Cuvinte aparţin doctoriţei Lucreţia Brânzan, un om care salva vieţi în secţia de urgenţă a Spitalului Judeţean din Deva când i s-a făcut rău şi aflat teribilul diagnostic. Acum, doctoriţa este internată la o clinică din Capitală şi prietenii ei sunt decişi să o salveze: vor să strângă banii necesari unui transplant, singura operaţie care poate salva un salvator.
Putem și noi să o ajutăm! Banii se pot depune în două conturi deschise pe numele soţului, Robert Brânzan: Cont BRD RO 70 BRDE 220 SV 64949152200 şi Cont BCR RO 43 RNCB 0519026979570001."